full screen background image

Peste 10.000 de lei, cea mai scumpă parcare

În acest ani, în municipiul Piatra Neamț, s-au înregistrat cifre record în ceea ce privește prețurile la licitațiile pentru locuri de parcare.

Cea mai scumpă parcare din oraș a fost adjudecată la peste 10.000 de lei.

Societatea Parking a organizat în acest an peste 160 de licitații pentru locurile de parcare din oraș, iar mai mult de jumătate dintre acestea s-au încheiat cu sume cuprinse între 400 – 500 de lei.

Din nefericire pentru nemțeni, au fost desființate mai multe parcări reședință din oraș.

Cea mai scumpă parcare din Piatra-Neamț se află în cartierul Precista, pe strada Alexandru Lăpușneanu, unde au licitat doi vecini, locul fiind adjudecat pentru suma de 10.760 de lei.

Un alt loc de parcare pe strada Eroilor, tot în cartierul Precista, a fost achiziționat la un preț considerabil, de 8.893 de lei.

Pe locul trei se află un loc de parcare în cartierul Dărmănești, pe Aleea Garofiței, unde proprietarul a investit la licitație suma de 8.712 lei.

Alte trei locuri de parcare au ajuns la prețuri maxime de 7.200 de lei, 6.682 de lei și 6.546 de lei.

Este important de menționat că suma obținută la licitație este valabilă doar pentru primul an, iar ulterior, contractul se reînnoiește cu tarifele aprobate de Consiliul Local – 200 de lei pentru persoane fizice și 400 de lei pentru firme.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/10/23/proiecte-pentru-piatra-neamt-spre-final/

comments

comments