full screen background image

Bătrână de 79 de ani din Suceava, înşelată de un fals instalator

bani-romanesti     Deşi infracţiunile de înşelăciune săvârşite prin diverse moduri de operare au fost mediatizate, în vederea cunoaşterii de către populaţie a cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au generat şi favorizat săvârşirea acestora, spre deosebire de alte infracţiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reuşind să găsească metode de a câştiga încrederea victimelor, lucru esenţial în reuşita acestora.

Nu doar metaoda “accidentul” sau “păcăleala prin sms” fac parte din înşelăciuni, dar şi schimbul valutei la “negru”, vânzarea de maşini de cusut pentru sume exorbitante, achiziţionarea de produse prin intermediul internetului, încasarea unor sume de bani prin afişarea unor calităţi oficiale sau lucrative (infractorii se prezintă ca reprezentanţi ai unor instituţii, încasatori Eon, ingineri metrologi, etc.), comercializarea unor aşa-zise “chilipiruri”, sunt tot atâtea cazuri ce pot lăsa cetăţenii cu buzunarele goale.

Poliţiştii exemplifică printr-un nou caz, înregistrat ieri, şi atrag, încă o dată, atenţia cu privire la responsabilitatea de care dăm dovadă atunci când permitem accesul în locuinţă a unor persoane care susţin că reprezintă anumite instituţii sau sunt avizaţi să efectueze anumite lucrări.

Ieri, la ora 15.30, Eugenia H., de 79 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția despre faptul că, în ziua precedentă, în timp ce se afla la domiciliu, a fost înşelată de o persoană necunoscută cu suma de 170 de lei.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că la domiciliul victimei s-a prezentat o persoană necunoscută de sex bărbătesc, care, a pretextat că este angajat al unei societăți de utilități publice şi trebuie să efectueze revizia instalaţiilor sanitare din apartament.

Acesta a intrat în apartament şi a mers în baie, dormitor şi sufragerie şi s-a uitat la instalaţii, după care i-a solicitat părţii vătămate suma de 170 de lei.

Partea vătămată a înmânat suma solicitată după care, fără a elibera vreo chitanţă în acest sens, cel în cauză a ieşit din apartament.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

comments

comments




Leave a Reply

avatar