full screen background image

Sindicatul Drumarilor reclamă abuzuri grave

Bechtel_CJ     Sindicatul Naţional Profesional al Drumarilor din România reclamă “abuzuri grave” în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, arătând că angajaţii care nu au semnat actele adiţionale de reducere a salariilor au primit cu până la 50% mai puţini bani pentru iulie.

Reprezentanţii Sindicatului Naţional Profesional al Drumarilor din România (SNPDR) susţin că salariaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România care nu au semnat actele adiţionale de reducere a salariilor au primit, luni, salariul aferent lunii iulie “ajustat” cu sume cuprinse între şase şi 50 la sută.

“SNPDR va depune lunar acţiuni în instanţă pentru apărarea drepturilor salariaţilor consacrate în prevederile Codului muncii, garantate în Constituţia României şi tratatele şi convenţiile la care România a aderat. Solicităm public, în regim de urgenţă, Consiliului de Administraţie al CNADNR SA şi Guvernului României să se autosesizeze pentru verificarea modului nelegal şi abuziv al încălcării flagrante a legislaţiei muncii interne şi internaţionale, în politica salarială a CNADNR SA”, se arată într-un comunicat de presă al SNPDR remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Sindicaliştii solicită Curţii de Conturi să verifice motivele depăşirii fondului de salarii pe anul 2012 la CNADNR SA, considerând că există prejudicii pe care conducerea executivă încearcă în mod abuziv, sub ameninţări şi presiuni, să le acopere prin încălcarea drepturilor salariaţilor, obligându-i să semeneze acte adiţionale pentru reducerea salariilor.

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa” a precizat că va sprijini toate acţiunile şi demersurile iniţiate de SNPDR.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza