full screen background image

Suceava

Mădălina Nistor, noul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava

Mădălina Nistor este noul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Suceava, după ce Vasile Oşean a fost detaşat la Agenția din Călăraşi. Nistor a...

“Zilele Medicale ale Sucevei”, în perioada 16-18 mai

În perioada 16 – 18 mai se va desfășura, la Complexul “Zamca”, conferința “Zilele Medicale ale Sucevei”. Evenimentul, ajuns la cea de-a...

Accident provocat de un bărbat care conducea un moped fără permis, cu 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat

Duminică, în jurul orei 15.45, în timp ce conducerea mopedul în comuna Calafindești, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, un localnic, de 40 de ani,...

400 de şoferi verificaţi cu etilotestul, în două zile de acţiuni ale Poliţiei Rutiere

În zilele de 11 şi 12 mai, Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat o acțiune pe raza...

Echipajul din Bosanci a câştigat etapa zonală a concursurilor Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, cu sprijinul Primăriei Volovăț, a organizat duminică, 12 mai, începând cu ora...

Crește numărul de copii și adolescenți diagnosticați cu rujeolă în județul Suceava

În contextul creșterii numărului de copii și adolescenți diagnosticați cu rujeolă în județul Suceava, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) reaminteşte...

Concursul „Carnavalul Primăverii” ediţia a III-a, şi-a desemnat câştigătorii

Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați şi talentați, din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate ”EUROACTIV” Suceava şi...

Ștefan Mandachi, conferință de presă în scaune cu rotile

Suceveanul Ștefan Mandachi a derulat, duminică, o nouă acțiune de activitate civică – o conferință de presă la care au participat 6 persoane care trăiesc...

”STRĂZI, VĂ ROG! AVEȚI ȘI NELETALE?” CAMPANIA PENTRU CONSTRUCȚIA DE AUTOSTRĂZI CONTINUĂ!

Campania ‘’România vrea autostrăzi’’ continuă! Duminică, 12 mai, orele 13:00, fondatorul campaniei, Ștefan Mandachi, în colaborare cu Asociația...

A fost aprobată lista de repartizare a materialelor primite ca ajutoare umanitare în 2008

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Suceava, reunit în ședință extraordinară, vineri, 10 mai 2019, de la ora 12, a analizat și aprobat, prin...