full screen background image

, , , , , , ,

Vizionarea filmului “Belle et Sébastien”, la Biroul Francez din Suceava

Miercuri, 13 noiembrie, ora 17:00, va continua cursul DELF susținut de lector Margot Berthelin. Începând cu ora 18:00, Biroul Francez vă invită la o nouă vizionare...

Concert extraordinar de colinde, la Casa de Cultură Suceava

Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” organizează astăzi, la ora 18, la Casa de Cultură Suceava, un concert extraordinar de colinde. Vor concerta...

Salariul mediu net s-a majorat, până la valoarea de 2.392 de lei

Câștigul salarial mediu nominal net a crescut, în octombrie, cu 16 lei (+0,7%), până la valoarea de 2.392 de lei, în comparație cu luna anterioară, în timp ce...

Premiul III la concursul “Colind de Crăciun” pentru corul Școlii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu” Fălticeni

Duminică, 10 decembrie 2017, Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate...

Conferința Națională “Activismul împotriva violenței domestice între prevenție și intervenție”, la USV

Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava – Facultatea de Istorie și Geografie- Departamentul de Științe Umane și Social Politice și Facultatea de...

Ministrul de Interne l-a vizitat pe polițistul sucevean Dan Ciprian Sfichi în spital

Ministrul de Interne, Carmen Dan, l-a vizitat, la Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu”, din Iași, pe Dan Ciprian Sfichi, polițistul de la Serviciul de...

Ninsori și viscol la munte, precipitații mixte și vânt puternic în rest, de sâmbătă dimineața

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteo de ninsori și viscol în zona montană, respectiv de precipitații mixte și...

Senatorul PNL, Constantin-Daniel Cadariu, la „Tribuna Republicană”

Dacă e vineri, la Radio VIVA FM e „Tribuna Republicană”, cu Cornel Bumbu! Invitatul din data de 7 decembrie a fost senatorul PNL de Suceava, Constantin-Daniel...

Concert rock cu Scarlet Aura, la USV

Pe 11 decembrie, Casa de Cultură a Studenţilor Suceava vă invită la un concert cu trupa Scarlet Aura. Concertul va avea loc în Auditorium ”Joseph Schmidt” al...

”Regal de Colinde”, la Casa de Cultură Suceava

Trei coruri multimedaliate la nivel internațional ale României – Corala de fete ”Ciprian Porumbescu”, Corala ”Mitropolit Dosoftei” și Corala mixtă...