full screen background image

Ofertă bogată de locuri de muncă în străinătate, pentru suceveni

ajofm suceava     Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava intermediază, la începutul acestui an, prin programul de ocupare a forţei de muncă EURES, o bogată ofertă de locuri de muncă în străinătate, cele mai multe dintre acestea fiind în Danemarca, Germania şi Suedia.

În Danemarca, oferta la zi cuprinde numeroase posturi în agricultură: culegător de mazăre, de căpşuni, de zmeură sau specialist în fertilizarea solului prin intermediul irigaţiilor.

Pentru culegători de mazăre, de exemplu, sunt disponibile 50 de posturi.

Contractele sunt valabile în perioada 20 mai – 10 septembrie 2015, iar plata se face la normă, 0,6 euro la kilogramul de mazăre cules. Angajatorul cere cunoştinţe medii de limba engleză, nu asigură transportul, dar asigură cazarea în rulote, lângă locul de muncă, cu 5-8 euro pe zi.

Pentru culegători de căpşuni sunt disponibile 60 de posturi, în cadrul a două oferte, plata fiind de 0,85-1 euro la kilogramul cules.

În privinţa ofertei din Germania, sunt disponibile 15 posturi de factor poştal (salariu 2.000 de euro brut) pentru care este necesară buna cunoaştere a limbii germane, 30 de posturi de asistent medical generalist (salariu mediu brut de 2.200-2.700 de euro), dar şi posturi de electrician, faianţar-mozaicar, ospătar sau bucătar. Pentru ospătari şi bucătari se oferă un salariu mediu brut de 1.500-2.200 de euro.

În privinţa ofertelor din Suedia, se caută femei de serviciu (20 de posturi), mecanici auto (10), vopsitori auto (15), dulgheri (10) şi lucrători finisori în construcţii (20). Aşadar, o ofertă bogată, mai ales din punct de vedere al numărului de posturi.

Pentru femei de serviciu nu există decât criteriul cunoaşterii la nivel mediu a limbii engleze, iar salariul este de 900 de euro net lunar. Pentru celelalte posturi se oferă salarii medii de 1.000 de euro net lunar.

Persoanele interesate de detalii pot consulta site-ul AJOFM Suceava, la secţiunea „Locuri de muncă vacante în străinătate”.

De asemenea, pentru consiliere în vederea interviului şi alte informaţii, poate fi contactat specialistul EURES din cadrul AJOFM Suceava.

Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuți

comments

comments