Deputatul PNL, Mircea Roşca, acuzat de trafic de influenţă după ce ar fi intervenit în favoarea unui văr al său şi a unui om de afaceri care l-a denunţat, rămâne în arest, a decis definitiv instanţa supremă, care i-a respins parlamentarului contestaţia faţă de măsura preventivă.
Roşca a fost arestat pe 20 noiembrie, printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pe care a contestat-o la aceeaşi instanţă.
Deputatul a fost reţinut, pe 19 noiembrie, după ce a fost audiat la DNA Ploieşti, unde a fost adus de anchetatori în urma percheziţiilor efectuate, tinmp de şase ore, la domiciliul său din Comarnic, judeţul Prahova.
Cu o zi în urmă, Camera Deputaţilor încuviinţase cererile de percheziţie, reţinere şi arestare, în dosarul în care Mircea Roşca este acuzat de fapte de corupţie, după ce a fost denunţat de un om de afaceri din Comarnic.