full screen background image

Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a pierdut procesul de la Cluj

padurea     Instanţa de judecată a obligat Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina să plătească Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Suceava (RNAPR) suma de 300.000 de lei drept cheltuieli parţiale de judecată în apel.

Prin decizia Curţii de Apel Cluj, se schimbă şi decizia din martie 2007 a Tribunalului Suceava prin care Fondul Bisericesc obţinea dreptul de proprietate pe 166.000 de hectare de terenuri cu vegetaţie forestieră.

“Respinge ca nefondat apelul reclamantului FBORAB-ASŞR formulat împotriva sentinţei civile nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dos. nr. 4954/86/2006 (2705/C/2006). Admite în parte apelurile declarate de pârâţii RNAPR-D.S. Suceava, S.R. prin MFP-DGAFP Suceava şi de intervenienţii P.J. Suceava, F.P.F.-1946 S.Suceava formulate împotriva aceleiaşi sentinţe civile nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava, pe care o schimbă. Judecând, respinge în întregime, ca neîntemeiată, acţiunea civilă exercitată de reclamanta FFBORAB împotriva pârâţilor RNAPR-D.S. Suceava şi S.R. prin MFP – DGAFP Suceava, având ca obiect revendicare imobiliară şi rectificare de carte funciară. Admite cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul pârâţilor de intervenienţi”, se arată în decizia Curţii de Apel Cluj.

comments

comments




Leave a Reply

avatar