full screen background image

Vreme bună pentru repararea și întreținerea drumurilor județene

Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, continuă lucrările de reparații și întreținere a rețelei de drumuri județene din județul Botoșani.

Așa cum au fost programate, au început lucrările pe unul dintre sectoarele intens circulate ale rețelei județene de infrastructură rutieră, drumul județean DJ208H Copălău (DN 28B) – Cerbu – Dracșani.

Acesta se află în proces de reparații, fiind executate lucrări de refacere a fundației drumului în zona adiacentă podului peste râul Miletin, tronson grav afectat de traficul greu, de nerespectarea limitelor de tonaj prevăzute de legislația în vigoare, cât și de apele freatice de mică adâncime.

În aceste condiții, Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, a efectuat o vizită în teren pentru a verifica ritmul și evoluția lucrărilor.

Oficialul a constatat că acestea sunt executate conform graficului și programării cuprinse în Planul anual de reparații și întreținere întocmit de către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani, nefiind condiționate de existența unor temperaturi exterioare ridicate. Lucrările sunt de o importanță semnificativă, ce presupun săpături în profunzime, absolut necesare pentru stabilizarea structurii drumului.

Etapa de execuție a lucrărilor de refacere a fundației drumului va fi urmată de o perioadă în care acestea vor fi lăsate sub trafic pentru urmărirea comportării în timp, pentru tasare și remediere a eventualelor deficiențe ce pot apărea, iar ulterior va fi turnat covor asfaltic pe o lungime de 900 m începând din drumul național DN28B.

„Prioritizăm cu mare atenție toate lucrările pe care le executăm pe drumurile județene, programarea execuției lor fiind stabilită astfel încât să se îndeplinească toate criteriile și cerințele tehnice, pentru ca la finalul execuției să rezulte o lucrare de calitate, un drum județean ce oferă siguranță pentru toți cei care îl tranzitează.Disconfortul creat de aceste lucrări este unul considerabil, însă facem apel la înțelegerea și răbdarea participanților la trafic. Cu toții ne dorim drumuri bune și condiții sigure de circulație, și tocmai aceste tipuri de lucrări sunt cele care duc la îndeplinirea acestor obiective”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

La această dată, se mai execută lucrări și pe alte sectoare de drumuri județene, cum ar fi DJ291C Pomârla – Racovăț, acestea fiind de asemenea cuprinse în Planul anual de reparații și întreținere finanțat din bugetul propriu al Consiliului Județean Botoșani.

Lucrările ce se execută în această perioadă pe drumurile județene au fost astfel programate deoarece pot fi executate și pe temperaturi mai scăzute. Am considerat întotdeauna că este esențial să prelungim execuția lucrărilor de reparații și întreținere prin plombări la cald și covoare asfaltice atât cât condițiile meteo și temperaturile au permis, tocmai pentru că ne dorim să avem cât mai multe drumuri județene bune, să asigurăm o circulație rutieră bună pentru toți botoșănenii”, a completat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Vă recomandăm să citiți și:

Două asocieri conduse de firme din Botoșani licitează pentru modernizarea DJ 291D 

comments

comments