full screen background image

Reparații capitale pe str. Calistrat Hogaș din Piatra Neamţ

Au început lucrările de reparații capitale și de modernizare ale străzii Calistrat Hogaș, una din cele mai importante artere din municipiul Piatra-Neamț.

Acestea se vor desfășura pe o lungime de 461 de metri, între intersecțiile cu străzile Mihail Sadoveanu și Durăului (zona Muzeului “Calistrat Hogaș”).

Pentru a reduce disconfortul, constructorul va interveni etapizat, în primă fază urmând să se lucreze doar pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Poștei și zona muzeului memorial.

Lucrările presupun refacerea carosabilului, a bordurilor și pavelarea trotuarelor.

Primul tronson se va finaliza pe 17 august.

Valoarea investiției este de 2,4 milioane de lei fără TVA, fonduri asigurate din bugetul local, iar termenul de finalizare a întregului proiect este 11 septembrie.

Modernizarea străzii Calistrat Hogaș completează proiectele de infrastructură aflate în derulare în Piatra-Neamț, cele care vor asigura culoarele de mobilitate urbană.

Programul de lucrări va continua și în alte zone din oraș, în limita fondurilor disponibile.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/07/18/cod-galben-de-vreme-instabila/

comments

comments