full screen background image

Creșă nouă la Cornești, Miroslava

Primăria Comunei Miroslava va construi o nouă creșă. Amplasamentul propus este situat pe strada Dealul Popii din satul Cornești. Valoarea totală a investiției este estimată la suma de 30,75 milioane lei, din care valoarea totală a sumei nerambursabile este de 30,30 milioane lei.

Potrivit reprezentanților Primăriei Comunei Miroslava, finanțarea va fi asigurată prin intermediul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social – Subprogramul „Unități și Instituții de Învățământ de Stat”, desfășurat de Compania Națională de Investiții (CNI). Documentația tehnico-economică a proiectului a fost aprobată în ședința Consiliului Local de luni, 10 aprilie 2023.

Creșa va avea o capacitate de 110 de locuri și va fi formată din 12 dormitoare, zece depozite materiale didactice, șase camere de joacă, bucătărie, spălătorie, călcătorie, biberonerie, spațiu depozitare alimente, spațiu odihnă, spațiu depozitare cărucioare, spațiu depozitare lenjerie curată, spațiu depozitare lenjerie murdară, spațiu întâlnire aparținători, spațiu multifuncțional, spațiu recepție marfă, birou pentru conducere, birou administrativ, vestiar, windfang, cabinet medical, oficiu primire/spălare vase, oficiu livrare, depozit, grupuri sanitare (inclusiv pentru persoane cu dizabilități)”, se arată într-un comunicat de presă.

Detalii despre suprafața terenului și spațiile verzi

Suprafața terenului care face parte din proiect este de 6.834 metri pătrați, suprafața construită fiind de 2.800,90 metri pătrați. Construcția va avea un singur nivel, fiind separată în trei nuclee funcționale: nucleul administrativ (zona de acces), nucleul pentru copii și nucleul tehnico-gospodăresc. Creșa va fi configurată pentru accesul și utilizarea de către persoanele cu dizabilități (rampă acces, grupuri sanitare, coridoare etc.). Terenul va fi amenajat cu spații verzi și locuri de joacă. Dotările parcului de joacă constă în îmbrăcăminte ecologică, formată dintr-un covor tartan de 718 metri pătrați, și echipamente de joacă, constând în elefant 3D cu arc (16 bucăți), complex de joacă (două bucăți), căsuță ciupercă (trei bucăți), ramă groapă nisip (patru bucăți), carusel cu patru cai (două bucăți) și hintă cu două locuri cu protecție (șase bucăți).

Creșa din satul Cornești va fi cea de-a treia unitate de învățământ antepreșcolar din comună, în prezent în Miroslava funcționând Creșa Miroslava (60 locuri), care urmează a fi extinsă, și Creșa Ciurbești (40 locuri).

Vă recomandăm să citiți și:

Primăria Miroslava va realiza un centru de zi pentru copiii aflați în situație de risc de separare de părinți

Acțiune de ecologizare în satul Balciu, comuna Miroslava

A fost finalizată licitația pentru lucrările de canalizare din Miroslava

Primăria Miroslava a demarat licitația pentru realizarea de alei pietonale în mai multe sate

comments

comments