full screen background image

Primăria Miroslava va realiza un centru de zi pentru copiii aflați în situație de risc de separare de părinți

Primăria Comunei Miroslava va realiza un centru de zi pentru copiii aflați în situație de risc de separare de părinți. Conform reprezentanților Primăriei Miroslava, cererea de finanțare a fost depusă în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 13 – Reforme Sociale, Investiția I1 „Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie”.

Totodată, cheltuielile, documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului au fost aprobați în ședința Consiliului Local Miroslava de luni, 10 aprilie 2023.

Cheltuielile și durata de realizare a lucrărilor

Centrul de zi va fi realizat în satul Brătuleni, mai precis în curtea grădiniței din localitate. „Valoarea totală a proiectului este de 2.540.860 lei, din care valoarea eligibilă este de 1.938.592 lei. Cheltuielile neeligibile ale proiectului sunt în cuantum de 602.268 lei, la această valoare adăugându-se cheltuielile pentru funcționarea serviciului social, care vor fi susținute din bugetul local al Comunei Miroslava (cheltuieli cu personalul angajat al noului serviciu social și cheltuielile cu hrana și întreținerea copiilor – hrana, utilitățile, produse și servicii, medicamente nedecontate etc.)”, transmite Primăria Comunei Miroslava.

Durata estimată de realizare a lucrărilor este de 14 luni. Concret, suprafața totală construită va fi de 242,85 metri pătrați, din care suprafața utilă va fi de 192,10 metri pătrați. Clădirea va avea un singur nivel și va fi formată din: două săli de activități, un salon primire mamă-copil, un depozit, un cabinet medical, un cabinet psiholog/asistent social, o sală de mese, un oficiu, un birou administrativ și grupuri sanitare (inclusiv pentru persoanele cu dizabilități).

Împrejmuirea terenului va fi realizată din panouri de închidere din metal, vopsite în mai multe culori vii (226 metri). Asta în timp ce suprafață totală a trotuarelor, aleilor pietonale și parcajelor va fi de 330 metri pătrați. Parcarea va avea cinci locuri, unul fiind destinat persoanelor cu dizabilități. Totodată, pe latura sudică va fi necesară realizarea unui zid de sprijin cu o lungime de 50 metri”, mai arată sursa citată.

Vă recomandăm să citiți și:

Acțiune de ecologizare în satul Balciu, comuna Miroslava

A fost finalizată licitația pentru lucrările de canalizare din Miroslava

Primăria Miroslava a demarat licitația pentru realizarea de alei pietonale în mai multe sate

comments

comments