full screen background image

A fost finalizată licitația pentru lucrările de canalizare din Miroslava

Primăria Comunei Miroslava a finalizat licitația pentru realizarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de canalizare. Este vorba despre o finanțare prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Primele lucrări vor fi demarate în cursul lunii aprilie, în satul Valea Adâncă, în proiect fiind incluse și satele Găureni, Miroslava, Uricani, Valea Ursului și Vorovești. Asta anunță reprezentanții Primăriei Comunei Miroslava. În total, vor fi realizați peste 31.000 metri de rețea de canalizare gravitațională, 5.000 metri de conducte de refulare și 13 stații de pompare ape uzate. Cererea de finanțare a fost depusă în noiembrie 2021 și aprobată în august 2022.
Totodată, potrivit autorităților locale din Miroslava, din iunie 2022, pe raza comunei se desfășoară un proiect de extindere a sistemului de canalizare realizat de ApaVital. „Acesta este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare și vizează satele Balciu, Horpaz, Miroslava și Valea Adâncă. Valoarea contractului este de circa 33,8 milioane lei, durata de execuție fiind de 20 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor. În total vor fi realizați 23.189 metri de rețea de canalizare, 15 stații de pompare, 931 de racorduri și 7.229 metri de conducte de refulare ape uzate”, se arată într-un anunț public al Primăriei Comunei Miroslava.
De asemenea, pe 21 decembrie 2022 reprezentanții primăriei au depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 1 „Managementul apei” o cerere de finanțare în valoare de aproximativ 88 milioane de lei. Fondurile vor fi utilizate pentru extinderea sistemului de canalizare pe străzile publice care nu au fost incluse în proiectele de acest gen finanțate prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare și al Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Este cel mai mare proiect de investiții din istoria Comunei Miroslava, fondurile urmând a fi utilizate pentru extinderea sistemului de canalizare pe 123 de străzi publice din toate satele comunei.
Cele trei proiecte vor fi de durată și vor presupune inclusiv devieri de circulație și racordări ale proprietăților. Primăria roagă insistent locatarii de pe străzile incluse în cadrul proiectelor menționate să realizeze cât mai repede racordarea proprietăților la celelalte sisteme de utilități, adică apă potabilă, gaze naturale și energie electrică. Carosabilul va fi adus la forma inițială doar după finalizarea lucrărilor privind utilitățile ale tuturor proprietăților de pe respectivele străzi”, subliniază reprezentanții Primăriei Miroslava.

Vă recomandăm să citiți și:

Primăria Iași va prelua Spitalul CFR din municipiu

Caz impresionant pentru specialiștii neurochirurgi

comments

comments