full screen background image

Săptămâna Geodeziei Românești a ajuns la final

Săptămâna Geodeziei Românești a ajuns la final. Evenimentul s-a desfășurat la Iași și a fost organizat de Uniunea Geodezilor din România (UGR) și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI). Manifestarea a reunit peste 200 de profesioniști din domeniul cadastrului, geodeziei, topografiei, cartografiei și din domenii apropiate.

Ca în fiecare an, punctul de atracție al evenimentului l-a reprezentat Simpozionul Internațional GEOMAT. „Ediția din acest an a Săptămânii Geodeziei Românești va rămâne în memoria tuturor participanților. Plecăm de la Iași cu idei noi, cu mult entuziasm, dar și cu bazele unor proiecte concrete. Consiliul Național al Uniunii Geodezilor din România a trasat obiectivele pentru următorul an. Printre acestea se numără continuarea demersurilor pentru realizarea și promulgarea Legii geodezului, act esențial pentru breasla noastră. Totodată, dorim să semnăm protocoale de colaborare cu Agenția Națională de Cadastru, proiect la care mai avem doar de dezbătut punctele acestuia, respectiv cu Uniunea Notarilor Publici și Ordinul Arhitecților și cu Asociația Registratorilor, organizații cu care avem foarte multe legături profesionale. Nu în ultimul rând, am decis să deschidem o filială a Uniunii Geodezilor în Republica Moldova, la Chișinău, lucru care a fost posibil datorită modificării statutului Uniunii Geodezilor la ultima Adunare Generală. Inginerii geodezi din Moldova vor fi membri cu drepturi depline: vom avea contact direct și permanent cu ei, le vom prezenta tot ce gândim, îi vom integra în cadrul proiectelor noastre și îi vom chema la toate manifestările pe care le vom organiza”, a declarat ing. Mircea Afrăsinei, președintele UGR. Acesta a anunțat că, în 2023, cel mai important eveniment dedicat comunității geodezice va fi organizat tot la Iași.

Programul de vineri, 18 noiembrie, a inclus Conferința Națională a UGR, prezentări de lucrări – secțiunea tinerilor geodezi (managementul datelor spațiale pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, managementul informației spațiale, măsurători inginerești și monitorizarea deformațiilor, tehnologii spațiale pentru poziționare și măsurători, cadastru și managementul proprietăților, științe aplicate și de mediu) și ceremonia de premiere și închidere a simpozionului GEOMAT. În paralel, a avut loc premierea echipelor care au participat la concursul „Mapathon”, în care studenții din domeniul ingineriei geodezice s-au întrecut în realizarea de planului cadastral preliminar pentru o zonă de intravilan (concurs coordonat de cadrele didactice Loredana Crenganiș, Iaroslav Zifceac și Vlad Păunescu).

Evenimentul a găzduit și o expoziție de tehnologie și inovații ale ingineriei geomatice, inclusiv metode moderne de achiziție a datelor geospațiale. „GEOMAT este un simpozion care ne ține la curent cu noutățile tehnice și, de fiecare dată, realizează un excelent dialog între inginerii geodezi, antreprenori și reprezentanții mediului universitar. În aceste zile am dezbătut și problemele cu care ne confruntăm. Una dintre ele este mentalitatea veche a geodezilor pentru că, deși sunt 8.000 autorizați de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, doar 800 sunt membri ai Uniunii Geodezilor. Mai sunt unele nemulțumiri în ceea ce privește relația cu oficiile de cadastru, dar tind să se rezolve, și în ceea ce privește modul în care este abordată partea practică în învățământul superior, în prezent tratată cu banalitate. Este foarte grav pentru că studenții termină și nu știu altceva decât buchea cărții, iar piața are nevoie de oameni cu pregătire practică. Acest lucru este resimțit inclusiv de autoritățile locale și ministere, care duc lipsă de geodezi. Sperăm ca toate aceste lucruri să fie îmbunătățite”, a afirmat dr. ing. Dan Popescu, vicepreședinte UGR.

Cea mai numeroasă delegație prezentă la ediția din acest an a fost cea din Republica Moldova. Aceasta a fost formată din membri ai mediului universitar și antreprenori. „La Facultatea de Construcții, Geodezie și Cadastru din cadrul Universității Tehnice a Moldovei avem un program de studii de licență în inginerie geodezică și cadastru. În plus, prin absorbția Universității Agrare din Moldova, și specialitatea Cadastru și organizarea teritoriului a devenit materie la facultatea noastră. Cele două programe de studii de licență ajută la întărirea comunității profesionale și a comunității academice din Republica Moldova. Totodată, avem parteneriate foarte strânse cu Universitățile Tehnice din Iași și București. Așteptăm rezultatele semnării unor acorduri cu Uniunea Europeană privind mobilitatea academică, prin care studenții români și moldoveni vor avea posibilitatea de a studia în altă țară timp de un semestru sau chiar de un an. Și profesorii vor putea veni pentru câteva zile pentru training-uri la universitățile partenere”, a completat conf. univ. dr. Livia Nistor – Lopatenco, decanul Facultății de Construcții, Geodezie și Cadastru din cadrul Universității Tehnice a Moldovei.

„Săptămâna Geodeziei Româneşti” și Simpozionul Internațional GEOMAT au fost evenimente incluse în programul manifestărilor dedicate Zilelor TUIASI 2022.

 

Vă recomandăm să citiți și:

Iașul, Capitala Geodeziei din România

Au debutat Zilele Universității Tehnice din Iași

comments

comments