full screen background image

Preşedintele consideră că rectificarea bugetară este o încercare de a bloca activitatea unei instituţii fundamentale

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că rectificarea bugetară anunţată de Guvern reprezintă “o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca prin constrângeri bugetare activitatea unei instituţii fundamentale”, a afirmat marţi purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

“În privinţa Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele României consideră că rectificarea bugetară anunţată reprezintă o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca prin constrângeri bugetare activitatea unei instituţii fundamentale. Consecinţele sunt grave asupra acţiunilor preşedintelui României şi, implicit, a reprezentării statului român. După ce în repetate rânduri actuala majoritate parlamentară a încercat să amputeze prerogativele preşedintelui României, acum Guvernul apelează la această formă de sabotaj bugetar”, a declarat Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni. AGERPRES

comments

comments