full screen background image

Românii, mai aproape de a putea călători în Statele Unite fără vize

sua     Românii sunt mai aproape de momentul în care nu vor mai avea nevoie de vize pentru Statele Unite ale Americii.

România a semnat cu acord pentru intensificarea cooperării privind combaterea infracţiunilor grave, ceea ce înseamnă că ţara noastră mai îndeplineşte un criteriu pentru acceptarea în programul Visa Waiver.

Documentul a fost semnat de vicepremierul Gabriel Oprea care s-a întâlnit cu procurorul general al Statelor Unite ale Americii, Loretta Lynch, în cadrul vizitei pe care acesta o întreprinde în Washington DC.

„Prin încheierea acestui Acord, România îndeplinește încă un criteriu tehnic necesar pentru îndeplinirea condiţiilor Programului Visa Waiver, în procesul de liberalizare a acordării vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în Statele Unite ale Americii” a declarat vicepremierul Gabriel Oprea.

Acordul va reglementa cooperarea, prevenirea, descoperirea și investigarea infracțiunilor grave, a infracțiunilor de terorism și asigurarea schimbului de informații între autoritățile cu atribuții în acest domeniu din cele două țări.

“În cadrul întâlnirii au fost abordate teme importante privind dezvoltarea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA, componenta privind justiția și statul de drept fiind elemente esențiale ale acestuia”, se arată într-un comuncat al M.A.I.

Totodată, procurorul general al Statelor Unite a apreciat parteneriatul deosebit dintre cele două țări în domeniul justiției, mulțumind vicepremierului Gabriel Oprea pentru implicarea sa în realizarea acestei cooperări, precum și pentru contribuţia sa la semnarea acestui acord.

comments

comments