full screen background image

”Zilele Matei Vișniec”, în perioada 3- 9 mai, în Rădăuţi şi alte 4 oraşe

matei visniec     Invitat în emisiunea “Față în Față”, realizată la Radio VIVA FM, Ovidiu Foca, directorul Casei de Cultură Rădăuți, a vorbit și despre calendarul evenimentelor culturale ce se vor desfașura la Rădăuți în perioada imediat următoare.

El a enumerat Festivalul ”Arcanul”, care aduce pe scena din Rădăuți ansambluri folclorice din numeroase țări din Europa, apoi mult așteptatul ”Târg al Olarilor”, unde se prezintă artiști meșteșugari din toată țara.

Ovidiu Foca a vorbit şi despre evenimentul care va avea loc peste puține zile – ”Zilele Matei Vișniec”, manifestare care va desfășura la Rădăuți, în perioada 3 – 9 mai.

Foca: “Notăm în calendarul de evenimente de la începutul anului, evenimente cum ar fi Concertul Pascal sau Concertul de colinde, sau Festivalul Internațional de Folclor ”Arcanul”, sau ”Târgul Olarilor”, sau ”Zilele Matei Vișniec” (mai nou, de trei ani), dar sunt și evenimente care ne sunt anunțate cu două – trei săptămâni înainte de a fi susținute de către diferiți artiști. Din acest moment, pentru perioada imediat următoare avem în plan desfășurarea ”Zilelor Matei Vișniec”, cea de a treia ediție, care va avea loc între 3 și 9 mai. Evenimentul se va desfășura la Rădăuți, la Suceava, la Piatra Neamț, la Gura Humorului și la Bistrița. Sunt mai multe orașe în care trupe de teatru, împreună cu maestrul Matei Vișniec, merg, discută cu lumea, susțin spectacole, au loc lansări de carte. La noi, la Rădăuți, anul acesta pe data de 4 martie, la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”, va avea loc întâlnirea dramaturgului și a invitaților săi, Luca Niculescu și Eric Deniaud, cu elevii, va fi și o conferință de presă”.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuți

comments

comments