Bun găsit, dragii mei!
E luni și e prima zi din mult așteptata “Școală Altfel”. O săptămână în care școala se face altfel. Cu mai multă plăcere de către elevi, dar și cu mai multă preocupare de către profesori. Pentru că, așa cum vă spuneam, această perioadă este cea a activităților ce se desfășoară, multe dintre ele, dincolo de zidurile școlii și în lipsa clopoțelului. Și chiar dacă regulile în privința comportamentului ar trebui să fie aceleași, există și elevi care dau frâu liber energiei. Și nu doar a celei acumulate într-o prea lungă perioadă de vreme ce nu le-a permis joaca afară.
Mă refer aici la acei copii ce par mai greu de stăpânit. Despre care și dascălii, dar și părinții, spun că ar fi agresivi. Iar dacă în restul perioadei de școală, statul în bancă le mai temperează ieșirile, plimbările din timpul săptămânii de “Școală Altfel” îi fac să se simtă într-o recreație permanentă, uitând regulile.
Dar când putem spune despre un copil că este agresiv și cum îl putem ajuta să-și schimbe comportamentul? Mai toți pământenii, cred, indiferent de vârstă sau educație, au fost în situația de a lovi sau a avea o izbucnire. Dacă acest lucru se
întâmplă foarte rar, în situații extreme, nu putem vorbi de un copil agresiv. Ci, doar atunci când aceste manifestări sunt frecvente. Când a lovi este un mod regulat de a-și exprima nemulțumirea sau supărarea.
Părinții recunosc mai greu faptul că al lor copil este agresiv. Și o fac mai ales când un astfel de gest le este adus la cunoștință de un alt părinte de copil, ce a fost lovit de juniorul familiei. Și cum reacționează, atunci? Puțini sunt cei care neagă evidența sau cei care nu încearcă să repare situația. Doar că modalitatea aleasă nu este întotdeuna cea mai inspirată. Unii recunosc, fără plăcere, că cel mic a fost rău, îi pun eticheta și copilului pe frunte și apoi îl pedepsesc. În felul acesta, îi diminuează stima de sine și încrederea în el, declanșând chiar mai multe reacții violente, pe viitor. Căci, trebuie să fie exact ca pe etichetă! Alți părinți promit și oferă ce își dorește copilul, cu condiția să-și schimbe în bine comportamentul. În felul acesta, de fapt, încurajează vechiul comportament, căci, juniorul vede că poate obține, în acest fel, ceea ce își dorește.
Sunt însă și părinți care așteaptă, cu răbdare, să treacă momentul de criză, apoi îi vorbesc celui mic, analizând cauzele comportamentului și urmările acestuia. Care îi explică de ce e bine să facă anumite lucruri, fără a folosi ca argument suprem “pentru că așa zic eu”. Care decid ca pedeapsa să nu fie o bătaie zdravănă, ci, eventual, privarea de ceva care îi place, pentru o perioadă de timp, ca soluție extremă.
Comunicarea este deosebit de importantă în cazul acestor copii. Căci, agresivitatea vine, de cele mai multe ori, din frustrare sau o stimă de sine scăzută.
În concluzie, dacă vrem să avem copii care se bucură și în această săptămână, dar și în celelalte de școală, de prezența colegilor, e musai să comunicăm. Cât mai mult, administrând, constant și doze de educație!
