full screen background image

Acţiuni desfăşurate de poliţişti în perioada premergătoare sărbătorilor pascale

Razie     În scopul asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică în perioada premergătoare Sărbătorilor pascale 2015, privind combaterea infracţionalităţii de natură economică, prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor, precum şi combaterea infracţionalităţii stradale, specifice perioadei, în intervalul 1 – 11 aprilie, zilnic, la nivel judeţului, se organizează acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, fiind folosite efective din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigare a criminalităţii economico – financiare, transporturi.

Activităţile vizează în principal verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale de comercianţii care desfășoară activităţi de comercializare a mărfurilor, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale.

Acţiunile au ca principal scop creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, combaterea evaziunii fiscale şi protejarea bugetului consolidat al statului, asigurarea respectării legii şi diminuarea fenomenului infracţional şi contravenţional specific perioadei premergătoare sărbătorilor Pascale.

Se urmăreşte, în principal, identificarea si verificarea agenţilor economici care desfăşoară activități comerciale nelegale cu produse specifice perioadei.

În acest week-end, au fost desfăşurate mai multe astfel de acţiuni, canalizate pe principalele segmente de activităţi economice specifice perioadei.

Astfel, în data de 4 aprilie, a fost desfăşurată o acţiune de prevenire şi combatere a ilegalităţilor privind comercializarea de produse din peşte.

Au fost organizate 79 de controale, fiind verificate 87 de persoane juridice şi persoane fizice autorizate să desfăşoare astfel de acte de comerţ.

Au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.607 lei, şi au fost confiscate 38 de kg de peşte.

La data de aprilie a fost organizată o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor cu produse de panificaţie.

Au fost desfăşurate 107 controale şi au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 18.987 de lei, fiind confiscate 118 kg de produse panificaţie.

Totodată, a fost organizată şi o altă acţiune de verificare şi control a agenţilor economici care comercializează legume şi fructe, fiind verificate 48 de persoane juridice şi 82 de persoane fizice autorizate.

Au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 26.900 de lei, fiind înregistrat şi un dosar de cercetare penală.

Acţiunile vor continua şi în zilele următoare, fiind vizat şi comerţul cu miei, ouă, vin şi alte băuturi alcoolice.

comments

comments