full screen background image

Directorul Muzeului Bucovinei: Suceava are nevoie de o instituţie teatrală cu un program regulat de reprezentaţii

emil ursu viva     Anul trecut, la Suceava, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, s-a desfăşurat, în luna iulie, prima ediţie a “Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru”.

În cadrul evenimentului, timp de o săptămână, s-au desfăşurat la  ateliere de lucru şi reprezentaţii susţinute de profesori şi trupe din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu şi Târgu Mureş, precum şi din Marea Britanie, Polonia, Republica Moldova şi Ungaria.

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a declarat, pentru Radio VIVA FM, că festivalul va fi organizat şi anul acesta, dar că Suceava are nevoie de o instituţie teatrală cu un program regulat de reprezentaţii.

Ursu: “Festivalul de teatru se va desfăşura, cel mai probabil, tot în luna iulie. Chiar voi discuta, în această săptămână, cu directorul Centrului de Cultură Bucovina (de anul acesta, şi ei vor participa ca finanţatori, poate şi Primăria Suceava). Festivalul încearcă, într-o oarecare măsură, să suplinească nevoia de teatru. De ce spun încearcă? Pentru că eu sunt sigur: până nu vom avea o instituţie teatrală, cu un program regulat, noi discutăm discuţii. Un festival de teatru înseamnă, până la urmă, o săptămână. Într-un an de zile, e cam puţin. Ca părere personală, cred că o instituţie teatrală ar trebui să înceapă cu teatru pentru copii şi tineret. Pentru că trebuie format un public. De câte ori am organizat noi teatru pentru copii, indiferent de locaţie, întotdeauna am avut public foarte numeros. Copii care reacţionau, interacţionau cu actorii, cu piesele. Deci se poate, dar instituţional.”

comments

comments