full screen background image

Dezbatere cu economiştii şefi ai băncilor româneşti, la conferinţa “Risc de Ţară”

ghiseu-bancar-500     Economiştii şefi ai principalelor bănci din România fac o analiză a sistemului bancar, dezbat problematica creditării şi situaţia economiei româneşti la Conferinţa de Risc de Ţară, organizată miercuri de Coface în parteneriat cu Mediafax, la care invitat de onoare este Leszek Balcerowicz.

“Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014”, organizată de Coface şi Mediafax, are loc miercuri, 9 aprilie, începând cu ora 9.00, la hotel Hilton, invitatul de onoare fiind Prof. Dr. Leszek Balcerowicz, fost vicepremier al Poloniei – ministru al Finanţelor şi fost preşedinte al Băncii Naţionale din Polonia, care vine în România pentru acest eveniment.

În sesiunea a doua a conferinţei Valentin LAZEA – Economist Şef, Banca Naţională a României; Dr. Rozalia PAL – Economist şef, Garanti Bank şi Vicepreşedinte AAFBR; Florian LIBOCOR – Economist şef, BRD GSG; Prof. Dr. Ionuţ DUMITRU – Economist Şef, Raiffeisen Bank şi Vicepreşedinte AAFBR; Vlad MUSCALU – Economist şef, ING Bank; Mihai PĂTRULESCU – Senior Economist, Unicredit Ţiriac Bank vor vorbi despre motoarele de creştere sustenabilă, de disciplina fiscală şi de relansarea creditării, analizând influenţa acestor factori în redefinirea economiei româneşti. Ei vor răspunde la întrebările-teme: Care ar putea fi momentul zero de revenire a băncilor în piaţă? Care sunt principalele bariere ale băncilor în relansarea creditării? Cât de îndatorat este mediul de business din România? Este cererea de credite a companiilor orientată în direcţia care trebuie?

comments

comments




Leave a Reply

avatar