full screen background image

Radu Mazăre a fost reţinut

Radu Mazare     Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut, marţi, de procurorii anticorupţie, în urma audierilor de la sediul central al DNA. Edilul va fi prezentat instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.

El este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la un reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale “Henri Coandă”, pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţie şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) informează, într-un comunicat de marţi seară, că Radu Mazăre este urmărit penal pentru luare de mită, iar Avraham Morgenstern, “reprezentant al unei societăţi comerciale”, pentru dare de mită.

Cei doi au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi, miercuri, instanţei supreme, cu propunerea de arestare preventivă, a mai precizat sursa citată.

Potrivit ordonanţelor de reţinere, la începutul anului 2011, primarul Radu Mazăre a lansat Programul de construire locuinţe modulare grupate în Campusul Social “Henri Coandă”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Constanţa.

comments

comments




Leave a Reply

avatar