full screen background image

Burse şcolare pentru 1.000 de elevi suceveni

Ion Lungu     Primăria municipiului Suceava va acorda, şi în 2014, fonduri pentru plata burselor şcolare, a anunţat şeful executivului, Ion Lungu, menţionând că, în acest sens, disponibilă va fi suma de 350.000 de lei.

“Deşi este un an greu din punct de vedere bugetar, şi în 2014, Primăria municipiului Suceava, asigură, cu eforturi considerabile, fonduri pentru bursele elevilor”, a precizat edilul-şef.

Astfel, bursele de performanţă sunt în valoare de 100 de lei şi au ca beneficiari pe elevii cu rezultate deosebite obţinute la olimpiade, competiţii şcolare şi concursuri şcolare naţionale.

Bursele de merit se ridică la 80 de lei şi sunt orientate către elevii cu rezultate bune adjudecate după participarea la acelaşi gen de activităţi, însă ţinute la nivel judeţean.

Bursele de studiu de 60 de lei pe lună se acordă elevilor care provin din familii cuvenituri mici, iar de bursele sociale, de aceeaşi valoare, vor beneficia elevii care se încadrează în categoriile sociale defavorizate(orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural care învaţă în altă localitate, situaţii materiale grele).

comments

comments




Leave a Reply

avatar