full screen background image

15 persoane suspectate că au vândut droguri şi etnobotanice

mascati-mateiu     Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au documentat activitatea infracţională a unui grup infracţional organizat, specializat în procurarea şi vânzarea de droguri de risc şi mare risc, precum şi de substanţe cu efect psihoactiv, interzise conform Legii nr. 143/2000 şi Legii nr.194/2011.

În fapt, din investigaţiile efectuate a reieşit că, în perioada ianuarie – iunie a.c., 15 persoane, cu vârste între 20 şi 45 de ani, ar fi acţionat în mod organizat pentru procurarea şi vânzarea către tinerii de pe raza judeţului Suceava, a unor diferite cantităţi de droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe cu efect psihoactiv, din categoria substanţelor de tip ”etnobotanic”.

Drogurile şi substanţele cu efect psihoactiv ar fi fost achiziţionate vrac de la diverşi furnizori de pe teritoriul ţării, erau ambalate în pliculeţe de 0,25-0,50 grame şi revândute apoi cu preţuri între 30 şi 60 de lei, în funcţie de tipul sau calitatea substanţei.

Pe parcursul cercetărilor, au fost identificate peste 600 de persoane care consumau frecvent substanţe cu efect psihoactiv, cumpărate de la membrii grupării.

Pentru probarea activităţilor infracţionale, ieri dimineaţă, poliţişti din cadrul B.C.C.O. Suceava, sprijiniţi de poliţişti din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Acţiuni Speciale şi jandarmi, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S. T. Suceava, au efectuat 16 percheziţii domiciliare şi au pus în executare 43 de mandate de aducere.

Anterior percheziţiilor, au fost realizate 31 de confiscări de substanţe cu efect psihoactiv, fiind prinşi în flagrant 33 de consumatori ce aveau asupra lor 171 de plicuri de substanţe cu efect psihoactiv, în valoare de aproximativ 9.000 de lei. Astfel, au fost întocmite 20 de dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv, care au fost conexate la această cauză.

Suspecţii depistaţi astăzi au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, în vederea audierii şi luării măsurilor legale ce se impun, fiind  cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul tehnic şi informativ al ofiţerilor S.R.I. şi D.I.P.I.

comments

comments




Leave a Reply

avatar