full screen background image

Conflictul dintre Richie Sambora şi Jon Bon Jovi se apropie de final

Richie Sambora si Jon Bon Jovi     Conflictul dintre chitariştii Richie Sambora şi Jon Bon Jovi are mari şanse să ajungă la final. După multe declaraţii şi speculaţii privind situaţia celor doi, Sambora a lăsat să se înţeleagă, într-un interviu acordat recent, că este posibil să revină în scurt timp în formaţia care l-a consacrat. Artistul a ţinut să mulţumească publicului pentru susţinere şi loialitate.
Richie Sambora, în vârstă de 54 de ani, a pus bazele formaţiei împreună cu Jon Bon Jovi în urmă cu 30 de ani. De-a lungul anilor trupa a vândut peste 130 de milioane de discuri în întreaga lume şi a vizitat peste 50 de ţări.

Turneul de promovare a noului album Bon Jovi, “What About Now“, este în plină desfăşurare, trupa urmând să acopere până în luna octombrie 30 de ţări, totalizând 110 concerte. Turneul Bon Jovi nu va ajunge anul acesta în România însă şansele pentru un concert la Bucureşti în 2014 sunt foarte mari. Dezvăluirea a fost făcută de Marcel Avram, promoter al unor evenimente de mare anvergură precum concertele Michael Jackson, Rammstein, AC/DC, Metallica, Prodigy, Eric Clapton şi lista poate continua. Acesta s-a aflat şi în spatele concertului Bon Jovi din Piaţa Constituţiei desfăşurat pe 10 iulie 2011 în faţa a peste 55.000 de oameni.

 

comments

comments




Leave a Reply

avatar