full screen background image

Referendumul pentru Constituţie, cu turul I al prezidenţialelor

constitutia-rom     Organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, anul viitor, constituie în prezent cel mai raţional lucru care poate fi luat în calcul, a declarat preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, precizând că subiectul va fi discutat în USL.

“După ce trece acest an – ca jurist îmi este foarte greu să înţeleg de unde a venit anul ăla, dar politic pot să înţeleg -deci, după ce trece acest an de carantină, putem să organizăm foarte bine referendumul. Că se va organiza odată cu primul tur al prezidenţialelor, nu-i nimic rău, cred că şi preşedintele Băsescu a făcut un referendum odată cu primul tur. Dacă mă întrebaţi astăzi, mi se pare cel mai raţional acest lucru (suprapunerea referendumului cu alegerile prezidenţiale-n.r.), dar e o decizie pe care nu pot să o iau eu, o să discutăm şi o să decidem”, a spus Ponta la postul public de televiziune.

La remarca moderatorului că, la momentul la care preşedintele Traian Băsescu a organizat un referendum simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, a criticat acest lucru, Ponta a răspuns: “Da, dar uite că acum poate va critica preşedintele ce a făcut el însuşi atunci”.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, miercuri, CC.

Liderul PNL Crin Antonescu  a declarat că o decizie privind momentul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, după decizia de miercuri a CC, va fi luată în USL, el menţionând că sunt luate în calcul toate variantele, inclusiv amânarea pentru anul viitor, chiar şi odată cu alegerile prezidenţiale.

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a afirmat, comentând ideea cuplării referendumului pentru noua Constituţie cu prezidenţialele, că unui preşedinte nu îi poţi modifica atribuţiunile în timpul mandatului, el adăugând: “Şi pentru când laşi preşedintele-paiaţă, cum i-am spus eu, pentru după mandatul tău?”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar