full screen background image

Ziua Naţională, sărbătorită la Școala “Mihail Sadoveanu” Fălticeni

La Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Fălticeni se desfăşoară proiectul educațional “De ziua țării mele, România!”, dedicat Zilei Naționale.

În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, toţi cei 500 de elevi ai școlii, împreună cu părinții, au fost implicaţi în sărbătorirea Zilei Naționale a României.

“Obiectivele proiectului sunt dezvoltarea la elevi a sentimentului de patriotism, cultivarea la elevi a sentimentul de mândrie și recunoștință față de eroii neamului şi încurajarea creativității elevilor.”, a precizat consilier educativ al şcolii, prof. Elena Pașcovici.

Pe 1 Decembrie, elevii tuturor claselor şi cadrele didactice organizează, în sala de sport a școlii, activitatea “De ziua țării mele, România!”, care va cuprinde prezentarea importanței zilei de 1 Decembrie, un program artistic de cântece patriotice şi înmânarea de diplome elevilor.

În aceeaşi zi, la Monumentul eroilor din Piața “Nada Florilor”, va fi depusă o coroană de flori, în cadrul evenimentului intitulat “Recunoștință față de eroi”.

comments

comments