full screen background image

Dosar penal pentru tăierea ilegală a 59 de arbori

copaci    Poliţiştii Secției nr. 4 Poliție Rurală Gălănești au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii sustragerilor de material lemnos,  în cadrul căreia s-a efectuat unu control în pădurea “Obștii Composesorat” Vicovu de Jos, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul ITRSV Suceava.

Cu ocazia controlului efectuat ieri,s-a stabilit că  o societate comercială din Vicovu de Jos, administrată de  P. Nicolai, de 44 ani, din comuna Vicovu de Jos, a exploatat partida cu nr. 476.421 (produse accidentale), a tăiat ilegal și a sustras un număr de 59 arbori esență rășinoase, cu un volum de 48,834 m3, în valoare de 6.671,305 lei.

Pe cioatele arborilor exploatați ilegal a fost aplicată o amprentă de marcat corespunzătoare unui ciocan silvic utilizat la marcarea arborilor, în vederea punerii în valoare pentru exploatare a partidei, existând suspiciuni de contrafacere a amprentei ciocanului utilizat, motiv pentru care s-a dispus ridicarea mai multor cioplaje cu amprentă de pe cioatele arborilor.

În cauză urmează a se efectua o expertiză tehnico-științifică criminalistică pentru stabilirea autenticității ciocanului de marcat utilizat la punerea în valoare a partide susmenționate.

Având în vedere cele constatate, prejudiciul depășind de peste 50 ori valoarea unui metru cub pe picior, în cauză s-a întocmit dosar penal, față de administratorul societății P. Nicolai, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, furt material lemnos, confecționarea și folosirea unui dispozitiv fals de marcat, fapte prev. și ped . de art. 108 al. 1 lit. d și alin. 2 lit. a , art. 110 alin. 1,lit. a și alin.2 lit. a , art. 112 și 113  din Legea nr. 46/2008.

comments

comments




Leave a Reply

avatar