full screen background image

Primăria fălticeneană întâmpină mari greutăţi în atribuirea locurilor de parcare din cauza maşinilor abandonate şi a celor cu numere străine

masinastrainaMunicipalitatea intenţionează să continuie atribuirea locurilor de parcare, chiar dacă o parte din  vehiculele înmatriculate în Uniunea Europeană nu au mai fost mişcate de mult timp.
Primarul Cătălin  Coman a declarat pentru ziaruldepenet.ro că – după atribuirea locului de parcare – deţinătorul are la dispoziţie 30 de zile pentru încheierea contractului şi ridicarea abonamentului, care dă dreptul folosirii locului de parcare în intervalul orar 15 – 8 dimineaţa.

Să vedem cum vor evolua lucrurile, dacă va fi o anumită disciplină şi ne vom înţelege. Vorbim de maşinile cu numere străine, de maşinile fără proprietar.  Şi acum sunt în Fălticeni cel puţin 20 de maşini abandonate care de la prima ninsoare nu au mai fost mutate din loc. Dumnezeu ştie de când stau acolo. Nu cunoaştem proprietarii, maşinile sunt cu număr de Bulgaria, de Marea Britanie, nu ştii cu cine să vorbeşti”, a declarat Cătălin Coman.

Cătălin  Coman  a mai adăugat că în întreg Fălticeniul au fost inventariate 1.700 de locuri de parcare.  Tariful anual pentru un loc de parcare este de 120 de lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar