administraţiei, comisiile, de, în, legii, locale, modificare, proiectul, publice, respins, specialitate, udmr
Proiectul UDMR de modificare a Legii administrației publice locale, respins în comisiile de specialitate
oct. 04, 2017
Parlamentarii din comisiile juridice, de administrație publică și pentru drepturile omului au respins miercuri, cu majoritate de voturi, fără dezbateri, proiectul...
CCR a respins sesizarea fostului premier Sorin Grindeanu privind votul la moțiune
iul. 12, 2017
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, ca inadmisibilă, sesizarea fostului premier Sorin Grindeanu de examinare a condițiilor în care au...
CCR a respins sesizarea referitoare la modificările privind obligativitatea prezenței la comisiile de anchetă
iun. 14, 2017
Curtea Constituţională a respins, miercuri, ca neîntemeiată sesizarea de neconstituţionalitate a prevederilor din Statutul deputaţilor şi senatorilor prin care a...
Camera Deputaţilor a respins cererea de urmărire penală a lui Eugen Bejinariu
mai 30, 2017
Cererea DNA cu privire la efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului,...
Fără condamnaţi în Guvern. CCR a respins sesizarea Avocatului Poporului
mai 04, 2017
Curtea Constituţională a respins, joi, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului la Legea 90, care împiedică persoanele...
Camera Deputaților: Comisia juridică a respins OUG 13
feb. 21, 2017
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat marți raport de adoptare, cu majoritate de voturi, proiectului de lege de respingere a OUG 13/2017. Raportul pe OUG...
CCR a respins sesizările depuse de preşedintele Iohannis şi CSM în cazul Ordonanţei 13
feb. 08, 2017
“Guvernul a acţionat legal. Este dreptul Executivului să aprecieze urgenţa şi conţinutul Ordonanţei”, a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu....
Comisia de buget a Camerei a respins achiziţionarea sculpturii “Cuminţenia Pământului”
ian. 25, 2017
Comisia de buget a Camerei a respins miercuri OUG 10/2016 privind achiziţionarea sculpturii “Cuminţenia Pământului”, deputaţi adoptând un amendament...
Senatul a respins ordonanţa care le interzice managerilor de spitale să aibă funcţii de conducere în partide
ian. 19, 2017
Ordonanţa de urgenţă care le interzice managerilor de spitale să aibă funcţii de conducere în partide a fost respinsă de Senat. Interdicţia a fost una dintre...
Legea pentru eliminarea a 102 taxe: Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a respins cererea de reexaminare
dec. 28, 2016
Legea pentru eliminarea a 102 taxe a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, urmând ca după ce va fi dezbătută în Comisia de buget să...