audio, Comisari, consumatorului, mită, pentru, protecția, reţinuţi
AUDIO | Comisari de la Protecția Consumatorului reținuți pentru mită
apr. 08, 2022
Fapta a avut loc în orașul Darabani Doi comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani au fost reținuți sub acuzația de...
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie anunţă că „într-o zi, cel mult două” va exista „o procedură foarte clară” de înregistrare şi urmărire a copiilor din Ucraina care ajung în România neînsoţiţi
mart. 14, 2022
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Elena Tudor, anunţă că, în cel mult două zile, va exista „o...
Autoritatea pentru protecția consumatorilor a amendat cu 195.000 de lei companiile din energie care au emis facturi defectuoase, în întreaga ţară
ian. 17, 2022
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat zece amenzi contravenţionale, în valoare de 195.000 de lei, companiilor furnizoare de electricitate...
Curs Online „Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava
mai 28, 2021
Camera de Comerţ şi Industrie Suceava organizează, în perioada 7 iunie – 8 iulie, Cursul Online „Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”...
Curs Online „Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava
mai 14, 2021
Camera de Comerţ şi Industrie Suceava organizează, în perioada 7 iunie – 8 iulie, cursul online „Responsabil cu protecția datelor cu caracter...
Curs Online „Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava
apr. 30, 2021
Camera de Comerţ şi Industrie Suceava organizează un curs Online „Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”, acreditat ANC, cod COR 242231. AGENDA...
Planul Județean pentru Gestionarea Deșeurilor, avizat de Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani
apr. 01, 2021
La solicitarea Consiliului Județean Botoșani, Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani a emis „Avizul de mediu” pentru Planul Județean pentru Gestionarea...
Operatorii de telefonie mobilă, verificați de inspectorii Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Neamț
mart. 16, 2021
Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Neamț a derulat noi controale care au vizat activitatea operatorilor de telefonie mobilă, în urm a creșterii numărului...
Peste 40 operatori economici, verificați de inspectorii Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor
feb. 19, 2021
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț a desfăşurat acțiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale la comercializarea...
Măsuri pentru protecţia salariaţilor care lucrează în perioadele cu temperaturi scăzute extreme
ian. 20, 2021
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava monitorizează prin intermediul inspectorilor de muncă modul în care angajatorii respectă măsurile ce pot fi aplicate în...