Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, le-a mulţumit, astăzi, sucevenilor pentru că au ieşit duminică la vot.
Nechifor a declarat, într-o intervenţie telefonică pentru ştirile Radio Viva Fm, că diferenţa între cei doi candidaţi, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, la Suceava, nu a fost chiar atât de mare, respectiv de 3 procente.
Nechifor aşteaptă din partea celor care au câştigat preşedinţia să facă tot posibilul ca România să fie condusă aşa cum se cuvine.
Nechifor: “Avem foarte multe de făcut, în continuare. Am înţeles mesajul electoratului, cu toţii. E limpede că lumea vrea această formulă de stabilitate, cu partajarea puterii, nu şi-a dorit să dea votul nici într-o parte, nici în alta. Ctred că ar fi cea mai bună soluţie să rămână acest guvern, acum în funcţie, iar preşedinte să fie cel votat, domnul Klaus Iohannis.”
Preşedintele Consiliului Judeţean a mai spus că schimbarea preşedintelui nu va influenţa activitatea judeţului, greul administraţiei rămânând pe umerii primarilor şi consilierilor locali şi judeţeni.
În ceea ce priveşte ieşirea de la guvernare a alianţei PSD-UNPR PC şi UDMR, Nechifor a declarat că, în acest moment, nu ar fi oportună, deoarece românii au votat pentru stabilitate, nu pentru a se face circ în Parlament.
Leave a Reply