În cursul după amiezii de ieri, la ora 17.46, agenţii Postului de Poliţie Ciprian Porumbescu, au fost sesizaţi, prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că Dumitru S., de 38 de ani, localnic, a fost agresat de doi cetățeni din localitate.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 17.30, partea vătămată se întorcea spre domiciliu, după ce consumase băuturi alcoolice.
După ce a trecut de locuinţa lui Alexandru B., de 67 de ani, a fost ajuns din urmă de către acesta și Gheorghe B., de 64 de ani, ambii din aceeaşi localitate, care l-au lovit.
Victima a fost transportată, cu ambulanța, la spital, pentru investigații.
În cauză s-a întocmit dosar penal împotriva agresorilor, sub aspectul comiterii infracțiunii de “loviri sau alte violențe”.
Leave a Reply