PRI (Pe repede înapoi) – Câteodată, o glumă nepotrivită la nivel înalt poate crea situații critice și de acest lucru ne vom convinge astăzi.
Pe 11 august 1984, în timp ce se pregătea să intre în direct cu un discurs radio, președintele Statelor Unite, RONALD REAGAN, a spus – fără a ști că microfonul este deschis – că a ordonat bombardarea Uniunii Sovietice în următoarele 5 minute.
Vorbele lui au produs panică chiar în acel moment, aceasta fiind amplificată după ce presa mondială a preluat și difuzat informația.
Evident, gafa a produs iritare în URSS, proaspătul președinte KONSTANTIN CERNENKO replicând că dacă vor îndrăzni să atace, americanii vor fi bombardați de 10 ori mai mult.
Dar, din fericire pentru pacea mondială, au urmat scuzele de rigoare transmise pe canale diplomatice și incidentul a fost clasat.
Totuși, istoria a arătat că gluma aparent nevinovată a președintelui REAGAN din 11 august 1984 a avut corespondent în realitate: Statele Unite avansau vertiginos în cursa înarmărilor, cu un an înainte el numind textual Uniunea Sovietică un imperiu al răului.
Planul lui RONALD REAGAN a fost de a îngenunchea Uniunea Sovietică sufocând-o cu cheltuielile militare, după care erau așteptate mari dificultăți economice, aducătoare de tensiuni sociale.
E adevărat, după venirea la putere a liderului reformist MIHAIL GORBACIOV, discursul lui RONALD REAGAN s-a schimbat, cei 2 lideri semnând inclusiv tratate de interzicere a armelor de distrugere în masă.
Concluzionând sumar, politica agresivă americană din acel moment și-a atins scopul, ducând în final la căderea cortinei de fier și la dispariția comunismului în estul Europei.
Bogdan Diaconiţa
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/08/10/pri-prima-ceremonie-spatiala-de-casatorie-2003/