full screen background image

Campionatul Național de Skandenberg Armwrestling, între 4 şi 6 iunie, la Rădăuți

În perioada 4-6 iunie, la Rădăuți, se va desfășura Campionatul Național de Skandenberg Armwrestling. Organizat de către Asociația Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg”, sub directa conducere a campionului rădăuțean Andrei Chiprianov și sub egida Federației Române de Skandenberg, acest campionat se anunță a fi cel mai tare campionat de Skandenberg. La competiția de la Rădăuți din perioada 4-6 iunie, unde și-au confirmat prezența cele mai mari cluburi din țară, vor fi numeroase surprize plăcute oferite de clubul organizator împreună cu inimoșii sponsori care iubesc sportul în general și acest spectaculos sport în special. Desfășurat sub sloganul „Hai Rădăuți! Hai Bucovina! Hai România!”, Campionatul Național de la Rădăuți va oferi, prin organizatori, premii de aproximativ 15.000 de euro. Cluburile sportive câștigătoare vor primi următoarele premii: locul 1 va primi 2.000 de lei, locul 2 va primi 1.500 de lei, iar locul 3 va primi 1.000 de lei. Vor fi premiați toți sportivii de pe podium, la toate cele 40 de categorii (x 2, brațul drept și brațul stâng), după cum urmează: locul 1 va primi 300 de lei (x2 pentru brațul drept și brațul stâng), locul 2 va primi 200 de lei (x2 pentru brațul drept și brațul stâng), iar locul 3 va primi 100 de lei (de asemenea pentru fiecare braț, stâng și drept). Premii consistente vor fi oferite și la categoria open, acolo unde locul 1 va fi premiat cu 5.000 de lei (pentru fiecare braț în parte), locul 2 va primi 2.500 de lei (pentru fiecare braț în parte), iar locul 3 va primi 1.500 de lei (atât la brațul stâng, cât și la brațul drept)! Și cel mai bun arbitru debutant al competiției va fi premiat cu suma de 1.000 de lei, acest trofeu numindu-se premiul „Victor Barbu”. Toți concurenții vor beneficia de masă gratuită oferită de Asociația Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg”. De asemenea, concurenții vor fi testați antidoping de către ANAD (Agenția Națională Antidoping).
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments