„Muzica porneşte de la inimă şi se adresează inimilor”, spunea George Enescu. În acest scop, pe data de 4 decembrie 2020, Filarmonica „George Enescu” Botoșani împreună cu Rotary Club Botoșani, organizează un concert caritabil virtual, alături de Paula Seling și de acordeonistul Eugen Negruță. „Cu speranța că vremurile pe care le trăim ne mai îngăduie totuși să fim solidari și să ne bucurăm inimile, Filarmonica “George Enescu” Botoșani împreună cu Rotary Club Botoșani vă invită la un concert caritabil special, organizat pe 4 decembrie 2020, alături de minunata Paula Seling dar și de acordeonistul Eugen Negruță – liderul Concertino Accordion Band, cărora le mulțumim pentru susținere, concert virtual plin de emoție și de încărcătură sufletească”, a declarat Mihai – Sorin Popovici, președintele Rotary Club Botoșani. Evenimentul se desfășoară în cadrul campaniei “Muzica înainte de toate”, susținută de Rotary Club Iași 2000. Filarmonica Națională “Serghei Lunchevici” din Republica Moldova a trecut recent printr-un incendiu devastator. Imaginile dezastrului sunt tulburătoare. Tavanul sălii principale a cedat, iar flăcările au afectat o suprafață de peste 3500 m2, distrugând biblioteca, săli de repetiții și instrumente. „Ne dorim, și putem acum, să fim alături de frații noștri din Moldova, bucurându-ne în același timp de un spectacol deosebit. George Enescu spunea de asemenea că muzica este o putere spirituală în stare să lege toţi oamenii între ei. Suntem încrezători că așa va fi mai ales că pe parcursul concertului vom putea să îi cunoaștem pe cei care au fost / sunt atât de greu încercați, vor fi alături de noi și cel puțin pentru o oră granițele vor fi larg deschise. Așadar, pe data de 4 decembrie, ora 18:30, într-un concert de Moș Niculae, vă invităm să fiți generoși și să susțineți cauza caritabilă, donațiile putând fi făcute prin intermediul site-ului http://rotarybotosani.rotarydoneaza.ro. Haideți să fim solidari! Haideți să ne bucurăm împreună!”, a completat Mihai – Sorin Popovici. Concertul va fi exclusiv online și va fi transmis pe: fb/FilarmonicaBotosani si fb/RotaryBotosani #RenastemImpreuna
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorMarius Budăi: „Realitatea cifrelor arată că faptele guvernării PSD au crescut nivelul de trai al fiecărui botoșănean! PSD este garanția siguranței sănătății, educației și economiei!”
Articolul următorA murit Marius Cosoi, tatăl Laurei Cosoi și unul dintre cei mai importanți antrenori de handbal și baschet din Iași