full screen background image

Aproximativ 3.000 de oameni au protestat în Piața Victoriei

Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat, câteva mii de oameni înfruntând duminică seara, pentru mai multe ore, ploaia pentru a manifesta împotriva Guvernului.

Punctul culminant al manifestației a fost la ora 21.00, când în Piață erau aproximativ 3000 de persoane.

Oamenii au strigat zeci de minute “Demisia!” și au aprins lanternele telefoanelor mobile.

Circulația dinspre Șoseaua Kiseleff și Calea Victoriei a fost întreruptă la ora 20.30, fiind reluată în jur de ora 22.00.

Pe durata protestului, ploaia a căzut încontinuu, însă oamenii au continuat să scandeze, la fel ca și în serile precedente, împotriva guvernului, însuflețiți de un grup de toboșari și acompaniați de fluiere și vuvuzele: ‘DNA să vină să vă ia!’ ,’Zi de zi/Aici vom fi!’ , ‘Demisia!’ ,’Rezistăm/Nu plecăm’.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar