full screen background image

Sala Casei de Cultură Rădăuți, neîncăpătoare pentru conferința părintelui Constantin Necula

Sala de spectacole a Casei de Cultură a municipiului Rădăuți s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru conferința de sâmbătă seara a părintelui profesor doctor Constantin Necula.

Cei prezenți s-au bucurat de prezența, expunerea și de dialogul cu invitatul atât de mult așteptat de bunici, părinți, tineri și copii, dar și din participanți veniți din alte localități.

Părintele a subliniat, printre multe altele, faptul că mărturisirea Cuvântului lui Dumnezeu poate astăzi să întâlnească închidere și refuz, moduri de a gândi și de a trăi care sunt depărtate de căutarea lui Dumnezeu și a adevărului.

Conferința părintelui Constantin Necula, de la Rădăuți, a reprezentat pentru cei prezenți, profesori și elevi, o experiență deosebită, mai ales că astăzi nu puțini tineri se îndoiesc profund că viața este un bine și nu văd claritate în drumul lor.

În contextul actual, în fața dificultăților din lumea contemporană, mulți se întreabă: eu ce pot să fac? Lumina credinței luminează acest întuneric, ne face să înțelegem că orice existență are o valoare inestimabilă, pentru că este rod al iubirii lui Dumnezeu. El îl iubește și pe cel care s-a îndepărtat de El sau L-a uitat: are răbdare și așteaptă. Ba chiar L-a dăruit pe Fiul Său, mort și înviat, pentru a ne elibera de orice formă de rău. Și Hristos i-a trimis pe ucenicii Săi pentru a duce la toată lumea această veste bucuroasă de mântuire și de viață nouă.

Pentru părintele Constantin Necula, tinereţea este un timp pe care Domnul îl dăruieşte tuturor pentru a descoperi semnificaţia existenţei. Este timpul marilor orizonturi, al sentimentelor trăite cu mare intensitate, dar şi al temerilor pentru alegerile angajante şi de durată, al dificultăţilor în studiu şi în muncă, al întrebărilor în jurul misterului durerii şi al suferinţei. Mai mult, acest timp minunat al vieţii noastre poartă în sine o dorinţă profundă, care nu anulează tot restul, ci îl înalţă pentru a-i da plinătate.

Împreună cu un sobor de preoți rădăuțeni, părintele Constantin Necula a ținut duminică slujba de liturghie la Mânăstirea Bogdana. A fost înconjurat de numeroși credincioși care au venit special să-l vadă și să obțină binecuvântarea sa.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments




Leave a Reply

avatar