full screen background image

Vremea probabilă pentru vineri, sâmbătă şi duminică

VINERI

Maximele se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar minimele vor fi de la -8 grade în estul Transilvaniei, până la 7…8 grade pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în sudul şi sud-estul ţării, dar şi în zona montană, unde, doar izolat vor fi posibile precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare la munte şi ploaie, în rest. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări la altitudini mari, iar noaptea şi în sudul Banatului şi în Dealurile de Vest. Spre sfârşitul nopţii, local în vestul, nordul şi centrul ţării şi pe spaţii restrânse în sud şi în est, se va produce brumă. Va fi şi ceaţă, cu precădere în zonele joase de relief, îndeosebi în orele dimineţilor.

SÂMBĂTĂ

Vremea se va încălzi, devenind caldă pentru această dată, în partea de vest a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în zonele sudice şi de răsărit. Izolat, în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea şi Bărăgan, vor fi ploi slabe. Noaptea, nebulozitatea va cuprinde majoritatea regiunilor şi va ploua slab în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi Oltenia şi izolat în nord-vestul şi nordul Munteniei. În Munţii Banatului, la altitudini mari, trecător va mai fi lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi, în a doua parte a intervalului, în zona montană înaltă, dar temporar şi la cote mai reduse şi în Câmpia de Vest şi în partea de sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 16 grade, iar cele minime între 1 şi 11 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până la -3…-4 grade, unde se va mai produce brumă. Izolat, dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief va fi ceaţă.

DUMINICĂ

Vremea va continua să se încălzească devenind mult mai caldă decât ar fi normal pentru acestă dată. Cerul va prezenta înnorări şi va ploua, în general slab cantitativ, pe arii extinse în Carpaţii Occidentali şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientalui. Vântul va avea intensificări, iar pe crestele înalte, va sufla tare. Dimineaţa şi noaptea, izolat pe văi şi în depresiuni va fi ceaţă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar