Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat miercuri că premierul Dacian Cioloş l-a sunat înainte să anunţe remanierea a patru miniştri, social-democratul comentând că nu are mari speranţe şi că nu a înţeles de ce a fost schimbat ministrul Educaţiei Adrian Curaj. Preşedintele Klaus Iohannis a primit miercuri propunerile de numire a noilor miniştri- Mircea Dumitru la Educaţie, Sorin Buşe la Transporturi şi Maria Ligor la Relaţia cu românii de pretutindeni.
Noii miniştri urmează să depună jurământul de învestire în funcţie joi, la ora 17.00, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Cotroceni, a precizat Administraţia Prezidenţială, pentru MEDIAFAX.
Premierul Dacian Cioloş a anunţat marţi seara remanierea a patru miniştri- ministrul Comunicaţiilor-Marius Bostan, Educaţiei-Adrian Curaj, ministrul delegat al Departamentului Românilor de Pretutindeni-Dan Stoenescu şi ministrul Transporturilor, Dan Costescu, care însă şi-a anunţat demisia cu puţin timp înaintea anunţului făcut de şeful Executivului.
Legat de remanierea efectuată de premierul Cioloş, liderul PSD Liviu Dragnea a spus că nu ştie unde a greşit ministrul Educaţiei Adrian Curaj şi că există speculaţii legate de faptul că remanierea acestuia ar avea legătură cu plagiatul lui Victor Ponta. “Nu ştiu unde a greşit dl. Curaj, nu am înţeles de ce a fost schimbat cu rectorul de la Universitatea Bucureşti. (…) Mi-a zis cineva aseară, poate fi o evaluare, motivul pentru care a fost schimbat Curaj ar fi vechea poveste cu plagiatul lui Ponta. Dacă e aşa înseamnă că e foarte rău”, a susţinut Dragnea.
“Nu este un secret, ieri, înainte să anunţe remanierea, domnul prim-ministru Cioloş m-a sunat să îmi spună şi mie înainte să apară în presă. Aceeaşi întrebare am avut-o şi eu de ce s-a oprit numai aici. (…) I-am spus că nu mă interesează foarte mult în condiţiile în care în continuare în Agricultură este o nemulţumire foarte mare”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nemulţumit că pe lista celor schimbaţi nu figurau şi miniştrii criticaţi de PSD.
“Am pus o singură întrebare. De ce nu sunt cei doi pe listă (ministrul Agriculturii şi ministrul Justiţiei-n.r.) A spus că încă se mai gândeşte. (…) faptul că m-a sunat înainte este un gest civilizat, dar nu m-a mulţumit”, a răspuns Dragnea, întrebat dacă i-a cerut premierului ca remanierea să continue.
Dragnea a mai spus că subiectul plagiatului este foarte important dar tinde să devină o obsesie şi că, în opinia sa, ceea ce a făcut Ponta ca premier nu poate fi anulat de acuzaţiile de plagiat.
Social-democratul a mai spus că nu are mari speranţe legate de noii miniştri şi că premierul ar fi trebuit să îi schimbe şi pe cei criticaţi de PSD-Achim Irimescu (Agricultură) şi Raluca Prună (Justiţie).
Leave a Reply