full screen background image

Biroul Permanent al Organizației Municipale a PSD Suceava va fi dizolvat

Miercuri, 6 iulie, a avut  loc, la Fălticeni, prima întrunire a Biroului Permanent al Organizației Județene a PSD Suceava, după numirea președintelui interimar în persoana deputatului Ioan Stan.

Alegerea locației s-a înscris în strategia Organizației Județene a PSD, prin care se urmărește ca întrunirile Biroului Permanent și ale Comitetului Executiv Județean să se desfășoare, alternativ, în diferite zone ale județului, pentru a se facilita contactul direct cu toate organizațiile locale ale PSD.

În cadrul întrunirii, Alexandru Rădulescu a fost desemnat ca purtător de cuvânt interimar al organizației județene PSD.

De asemenea, s-au stabilit responsabilii zonali pentru coordonarea și îndrumarea activității organizațiilor locale ale PSD (pentru Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc – Emilian Havrici, pentru zona Vatra Dornei – Gheorghe Apetrei, care a fost numit și președinte interimar al Organizației Municipale Vatra Dornei).

S-a decis înaintarea către Comitetul Executiv județean a propunerii de dizolvare a Biroului Permanent al Organizației Municipale Suceava.

În conformitate cu prevederile statutare, s-a dispus convocarea Comitetului Executiv al Organizației Județene a PSD pentru data de 9 iulie, ora 11.00, în localitatea Frasin cu scopul prioritar de stabilire a reperelor strategiei pentru abordarea Alegerilor parlamentare 2016.

comments

comments




Leave a Reply

avatar