full screen background image

7 aprilie – “Simetrie”

doza bun     Bun găsit, dragilor!

Deși e marți, gândul mi se întoarce spre weekend. Spre dimineața din Duminica Floriilor, care a fost una cu soare și i-a scos pe mulți din casă în drumul spre biserică. Și cum obiceiul spune să te îmbraci în haine de sărbătoare, mai ales într-o astfel de zi, ce comemorează intrarea lui Iisus în Ierusalim, am văzut mulți oameni frumoși pe stradă. Îmbrăcați pe măsură.

La un moment dat însă, am auzit în spatele meu o apostrofare: “…Bineînțeles că trebuia să fii în panataloni și nu în fustă ca toată lumea normală…” Replica a întârziat să apară și, pentru că nu mergeam prea grăbit, am fost depășită de cea care făcuse remarca, supărată, însoțită fiind de fiica ei, în jur de 14 ani.

Pentru că adolescenta nu replicase nimic, m-am întrebat ce o fi fost în mintea ei. Variantele sunt multe. Dar, cu siguranță, printre gândurile ei ceva avea legătură cu faptul că nu e ca toată lumea normală, cum i se spusese. Deci, ar putea fi anormală. E drept că, la vârsta adolescenței, să fii special și diferit de ceilalți poate fi un compliment. Dar nu e un compliment atunci când ți se spune că te faci și îți faci părinții de rușine atunci când nu faci ca ceilalți.

Deși aceste remarci ale mamei în aparență vor să facă bine, ele fac mai mult rău. Căci, îndeamnă copilul la a se alinia cu ceilalți, indiferent de preferințele, de înclinațiile, de visele pe care acesta le are. Pentru a nu se face de rușine. Și pentru a
nu-i pune nici pe părinți într-o situație jenantă. Iar copilul crește, învățând că e mai bine să se amestece în mulțime, să nu ridice capul mai sus decât alții, căci ar putea fi văzut de la depărtare, să facă tot ce-i stă în putință să-i mulțumească pe ceilalți, pentru a beneficia de confirmările și aprecierile lor. Adică, îi tăiem din timp aripile. Ca să nu zboare prea departe de unul singur.

Deși le dorim binele copiilor noștri, uneori binele acesta le limitează șansele. Firesc ar fi să înțelegem că fiecare copil este unic și că e nevoie să descoperim și să înțelegem caracterul și personalitatea lui unică. Să îi cultivăm talentul, să îl sprijinim, fără a-l așeza noi pe un anumit drum. Putem să-l sprijinim, să-l ajutăm în caz de nevoie, dar drumul tot de unul singur e bine să-l parcurgă. Pentru a fi pregătit pentru momentele în care oricât de mult v-ați dori, nu-i puteți fi alături.

Dacă îți va simți tot timpul prezența lângă el, va învăța că în lipsa ta sunt șanse mici de a reuși. Iar asta est,e de fapt, o dovadă de egosim din partea părintelui. Căci, de fapt, e semn că vrei ca toate lucrurile să-ți iasă pe plac. Dar lucrul care pe mine mă doare mai mult este acela de a-l învăța pe copil să facă mereu pe placul celorlalți. Pentru a evita conflictele și a nu dezamăgi. Vrei să mă superi?! Acest șantaj sentimental al părintelui nu face altceva decât să  pregătească viitorul adult să fie o victimă sigură a celorlalți, pentru că nu va ști să-și susțină punctul de vedere și va avea tendința de a face ce fac și spun ceilalți. Adică, să trăiască, să acționeze, ca ceilalți, pentru ceilalți.

Eu, una, zic să-i nu-i lăsați să se alinieze pur și simplu, de dragul simetriei, în rândul mulțimii. Să vă încurajați copiii să fie unici, să se bucure de ceea ce fac altfel, atâta vreme cât nu își propun să facă rău celorlalți. Lăsați-le libertatea să aleagă, căci o vor face așa cum e bine, atâta vreme cât le-ați fost alături la timp, oferindu-le educație, în doze adecvate!

0:00

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza