full screen background image

Reprezentanții Auchan s-au întâlnit cu producătorii locali

Camera de Comerț și Industrie Suceava, împreună cu Auchan România, au lansat, miercuri, 6 iulie, un proiect inedit destinat producătorilor români, alimentari şi nealimentari, prin care se dorește punerea la dispoziţia acestora a rețelei de hipermarketuri Auchan pentru desfacerea produselor fabricate în România.

Evenimentul, la care au participat producători alimentari și nealimentari din județele Suceava, Iași, Botoșani și Vaslui, a urmărit să pună într-un dialog direct rețeaua de retail și producătorii locali în sensul identificării și analizării problemelor cu care se confruntă aceștia și a dezvoltării de soluții comun avantajoase.

Proiectul se înscrie în ambiţia Auchan de a crea valoare în România şi urmărește susţinerea şi dezvoltarea producătorilor români în cadrul unui parteneriat de lungă durată, în portofoliul Auchan România regăsindu-se, deja, peste 250 de furnizori producători locali, cu acces în reţeaua de hipermarketuri.

Evenimente similare vor avea loc în perioada 4 – 8 iulie, în mai multe locații din țară, și presupun prezentarea fiecărui producător în întâlniri individuale, urmând ca ulterior să se analizeze împreună posibilitatea unei viitoare colaborări.

comments

comments




Leave a Reply

avatar