La exact o săptămână de la tragedia din clubul Colectiv din Capitală, o altă explozie a lovit România. Deflagraţia s-a produs aseară la o fabrică de pâine situată în apropierea unui stadion. Bilanţul noii tragedii este de 1 mort şi cinci răniţi, dintre care trei sunt în stare mai gravă. La momentul exploziei, în fabrică se aflau 11 persoane. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov, iar alte cinci persoane au scăpat nevătămate. Una dintre victime a căzut într-un buncăr de făină adânc de 15 metri şi a fost scoasă după zeci de minute şi dusă la spital. Între timp aceasta a decedat în cursul dimineţii.
”Din păcate, victima scoasă de la siloz, după o operațiune de salvare a pompierilor și după ce a fost operată, a decedat. Pacientul avea leziuni la nivelul capului, care erau grave. Ceilalți cinci răniți sunt la Spitalul Brașov, starea lor e stabilă, dar colegii de la Brașov pot spune mai multe. Posibil să fie operați pentru că sunt cu arsuri unii dintre ei.
Brașovul are o secție de chirurgie plastică chiar foarte bună, deci pot fi tratați acolo, dar, dacă medicii vor dori să fie transferați, atunci vom analiza dacă pot fi aduși la București, dat fiind situația de aici, sau pot fi duși în altă parte” a declarat secretarul de stat Raed Arafat, într-o intervenție telefonică pentru B1 TV.
Cauza exploziei ar fi sistemul necorespunzător de ventilație.
”Din păcate, a murit una dintre persoanele evacuate, iar începând de azi-noapte cei care sunt responsabili au început verificările: inspecția muncii, procurorul, poliția, cei de la ISU.
Din discuțiile de la fața locului și din ce am constatat, cauza asta era (ventilația necorespunzătoare). Inițial s-a vorbit de scurgeri de gaze, dar ipoteza a fost eliminată, după ce gazele au fost oprite temporar.
Pagube nu sunt în jur, dar suflul exploziei i-au afectat pe vecini. Oamenii au fost foarte speriați, clădirile au fost zguduite.
Nu am avut niciun incident până acum în incinta fabricii. Nu știu când a fost ultimul control”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru, într-o intervenție telefonică pentru B1 TV.