Fac ce fac și tot dau peste scrisori. Nu… nu din acelea scrise pe foi albe, cu litere de mână, cu stiloul, din dor prea mult de oameni sau din pricina distanței prea mari. Ci peste cele electronice, tastate. În generosul spațiu online. Și culmea, toate au ca destinatar sau expeditor pe cei implicați în educație: profesori, părinți și elevi.
Și cum n-a trecut de mult Ziua Internațională a Educației, am zis să mai citesc o astfel de misivă electronică. Căci, se pare că ne-am trezit gustul pentru a le scrie sau citi. Și drept să spun, în aparență e mult mai simplă comunicarea aceasta, în care te poți adresa miilor de utilizatori din paginile de socializare în timp record. Mesajul tău ajunge rapid în locuri la care nici nu gândești, la persoane pe care nici nu le cunoști. Dar care, dacă le-ai stârnit interesul, ar putea avea o reacție pro – care ți-ar gâdila orgoliul- sau o reacție contra, pe care poți să nu o bagi în seamă sau chiar să o ștergi, pentru a nu fi bagată în seamă nici de alții.
Dar cum rămâne la nivel micro? În microuniversul clasei în care predai sau în care învață copilul tău? Acolo ai demnitatea de a transmite la fel de clar și răspicat ce te doare? Ești la fel de deschis spre a primi acceptarea sau respingerea ideilor tale? Sau vocalitatea aceasta publică în spații de socializare o epuizează pe cea din spațiul clasei? Și pe cât de dispus ești să-ți spui oful online, pe atât de reținut ești să o spui offline… O fi ca și în cazul prietenilor. Cu cât crește numărul celor de pe Facebook cu atât scade numărul prietenilor din viața reală. Pentru că nu mai ai timp de ei, fascinat fiind de cât de multe poți afla despre mulți doar printr-o mișcare de mouse.
Poate că da, ai aceeași atitudine și în sala de clasă. Ești la fel de deschis pentru că ai înțeles că nu e suficient să lansezi problemele tale în eter și să le lași suspendate. Problemele tale legate de educație (a profesorilor, părinților și copiilor). Și ești conștient că orice problemă își poate găsi rezolvare atâta timp cât cei implicați în ea se așază la aceeași masă pentru a analiza, a vedea ce funcționează și ce nu funcționează, pentru a găsi soluții. Eu cam așa văd lucrurile rezolvabile. Prin comunicare directă. Fără bilețele, scrisori și altele ce sunt formate din multe cuvinte, stârnind însă prea puține fapte.
Sau, dacă tot am prins gustul scrisorilor de genul “Dragă școală…” sau “Părinte drag…” sau “Scump elev…”, să le scriem, să le citim și să acționăm. Unde? Offline. În fața elevilor, părinților sau profesorilor. Și oricare ar fi reacția stârnită să ne-o asumăm și să mergem mai departe. Pentru ca școala să nu rămânmă doar motiv de tânguire a supărărilor și frustrărilor acumulate. Ci locul în care am reușit împreună să găsim soluții. Pornind, bineînțeles, de la educație. În cantități suficiente.
