full screen background image

RAFTUL CU DEBUTURI: Șăgalnic, despre Dumnezeu

Laureată, în toamna lui 2021, a Premiului pentru debut al Editurii Junimea la Festivalul-concurs „CONACHI” de la Tecuci, ediția a XIX-a, Maria Ceauș publică, în 2022, o carte pe cât de distinctă în contextul poetic actual, pe atât de antrenantă, mai întâi prin titlu, apoi, prin modalitatea de abordarea a uneia dintre marile teme ale literaturii dintotdeauna.

„Te iubesc clasic, cu diacritice!” (Editura Junimea, 2022) este un volum de poezie religioasă, scrisă, cumva, din perspectiva argheziană a raportării celestului la parametri pământești. Altfel zis, Maria Ceauș prezintă, în registru ludic, relația cu un Dumnezeu domestic, surprins în cadrul casnic al… raiului („Ușa de la lume ocrotitor o încui/ Și Te retragi acasă, în rai”), relație în care pioșenia face loc ludicului și ironicului, nu pentru a tăgădui însă existența Atotputernicului, ci pentru a o re-confirma, prin apropiere, prin abolirea granițelor dintre ceresc și casnic.

Altfel zis, Maria Ceauș procedează (probabil, și din porniri didactice, nu doar estetice, autoarea fiind și profesoară de religie la Târgoviște) la ilustrarea non-reprezentabilului pentru a înlătura uzanțele ierarhice ce caracterizează relația dintre cele două planuri și a integra divinitatea în tot ce este omenesc. Îi reușește mai ales spectacolul neașteptat al antropomorfizării lui Dumnezeu, prezentat când în registru delicat-solemn („Aureola ți-o ștergi de praf,/ o netezești și o agăți în cui”; „Doamne,/ Cu tine în gând,/

Mă simt atât de acasă,/ Încât, uneori, Îți aud noaptea târșâitul papucilor,/ În care Îți încalți ostenit lumina,/ Sau cum scârțâie pe alocuri dușumeaua raiului/ Sub greutatea pașilor Tăi”), când ludic-șugubăț („Doamne, vara, foarte frecvent,/ Uiți soarele în priză și noaptea și ziua./ [Pot să scriu permanent?]/ Știu că nu plătești factură la curent,/ Dar să fie, Doamne, doar de la factură,/ Să nu fie la mijloc altă tevatură./ Deși, la școală, eu am învățat/ Că, la mansardă, acasă la Tine, nimic nu te mai/ doare,/ te rog, iartă-mă, Doamne,/ Ai grijă/ Că, la etajul meu,/ Alzheimerul e-n floare”), când de-a dreptul ironic („Eu [agasată]:/ Doamne,/ Astăzi au anunțat la Vreme de toate:/ Că ninge după ce plouă și tună./ Să-i spui, Doamne, Maicii/ să-Ți scoată din nou de la naftalină/ ciorapii de lână.// Dumnezeu [încălțându-și ciorapii precipitat]:/ Și meteorologii ăștia,/ Ce gusturi au, frate!/ Mereu le-am spus să nu mai facă/ prognozele pe nemâncate!”). Sunt versuri care deșectează tocmai prin „iconografia” neobișnuită pe care o creează din crâmpeie de viață casnică.

Titlul volumului – „Te iubesc clasic, cu diacritice!” –, o declarație psalmică prin excelență, sugerează cât se poate de bine specificul acestei poezii – (re)definirea (sau, poate, resetarea?), în registru ludic, a relației clasice dintre om și divinitate, dar și medierea prin text a acestei relații.

Pot fi descoperite în carte și unele inflexiuni mistice, mai ales în versurile care se vor o ilustrare a sintagmei biblice „crede și nu cerceta”, cum sunt cele din poemul „Întrebări incomode”, în care tem relației cu divinitatea este indispensabilă de cea a morții: „Am ridicat două degete de la inimă/ Și Te-am întrebat: de ce Te iubesc?/ Am ridicat două degete de la picioare/ Și Te-am întrebat: de ce Te urmez? /…/ Tu Ți-ai pus arătătorul pe buzele tuturor/ întrebărilor,/ Le-ai ciufulit părul în creștetul capului/ Și mi-ai șoptit părintește:/ Sssst! Faci prea multă gălăgie!/ Lucrez. Am băgat lumea la spălat./ Ai cheia întrebărilor legată la gâtul firescului din/ tine./ Ai grijă de ea,/ Până vine tata să te ia acasă”.

Originalitatea poeziei din acest volum rezidă însă în altceva – în capacitatea autoarei de a transpune în registru ludic un conținut ce predispune, în general, la patos, în abilitatea de a exprima pioșenia într-un ton șăgalnic. Seria de poeme „Stampă pe limbă română”, impresionează prin jocurile lexicale, autoarea excelând în valorificarea vocabularul ritualurilor bisericești:

„Cu ciocanul cu care în temniță/ a zdrobit capul de fiară,/ face din cânepă ițe/ Sau bate la râu fire/ Să țeasă stihare, feloane și patrafire.// În butoiul care i-a fost colimvitră,/ Vopsește ațe subțiri de mătase/ Cu care să țeasă odoare/ Pe omofoare, pe sacose, pe mitre” („Stampă pe limbă română. Sfânta Marina”); „N-are Sfântul în atelier robinet sau hotă/ Și se răcorește cu apă din baniță,/ Turnată de puii de înger dintr-o tiplotă,/ În palme, la umivalniță” („Stampă pe limbă română. Sfântul Mercurie”).

Este de remarcat și iscusita jonglare cu formulele și structurile prozodice ale oralității, astfel încât imnicul (or poemele Mariei Ceauș sunt, de fapt, psalmi disimulați) devine adesea incantație: „ci-Ți răcorești fața la agheasmar/ și, până se-aprinde primul zor,/ prima rază de soare,/ adești pe unde ceva doare/ sau prin spitale, în câte un salon,/ frunți și mâini fierbinți să atingi,/ doruri să stingi,/ inimi frânte să dregi,/ lacrimi amare să ștergi,/ cugete șifonate să netezești,/ răni deschise sau bube să oblojești,/ frici pe pustii să gonești,/ foame și sete să-alungi,/ gânduri frumoase să-ndrugi,/ în vise să Te pitești,/ cu pruncii, în scutece mici, să crești” („Nopți divine”).

Nu mai puțin expresive sunt și versurile în care se produc alternanțe neașteptate între celest și pământesc, între sublim și banal, între grav și ludic. Iată câteva exemple: „Rămâi comod, în lumină ca haină”; „Îți speli lumina pe picioare”; „Biserica e cel mai înalt dud/ În care, dacă, prin rugăciune, urc,/ Pot să Te văd, pot să Te aud,/ Pot să Te ating fără tăgadă/ Și, pentru orice fel de iscoadă,/ Pot să-Ți culeg o scamă de pe dulamă,/ Dovadă”; „Foarte discret ieși în lume./ Ești timid?/ Sau nu ai alte haine,/ Decât dulama Ta de lumină colosală?”.

Nu știu cum va evolua Maria Ceauș ca poetă și dacă va avea suficientă forță să scrie și în alte registre. Pot spune cu certitudine însă că „Te iubesc clasic, cu diacritice!” este un volum ingenios, care oferă bucuria lecturii. Fapt pentru care o felicit pe autoare.

 

Lucia Țurcanu,

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu

Vă recomandăm să citiți și:

RAFTUL CU DEBUTURI: Când fricile ies la plimbare

comments

comments