full screen background image

Centru de asistență pentru vârstnici în Miroslava

Primăria Comunei Miroslava va construi un centru de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoanele vârstnice. Acesta va fi amplasat în satul Valea Ursului, pe un teren de 6.000 metri pătraţi. Centrul va deservi un total de 75 de persoane, cu vârste de peste 65 de ani. Astfel, autorităţile locale vor depune o cerere de finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru finanţarea proiectului. Valoarea totală a investiţiei se ridică la suma de 7.46 milioane de lei. Clădirea va fi formată din parter şi etaj şi va avea o suprafaţă totală de peste 560 metri pătraţi, găzduind diverse spaţii care vor asigura toate condiţiile necesare celor 75 de persoane. Conform autorităţilor, scopul principal al proiectului este de a oferi persoanelor în vârstă un spaţiu sigur şi confortabil unde să îşi petreacă timpul în mod plăcut.

Serviciile de care vor beneficia persoanele vârstnice

Serviciile asigurate persoanelor vârstnice în centru vor fi:
1. Servicii sociale:
a. ajutor pentru menaj
b. consiliere juridică și administrativă
c. modalități de prevenire a marginalizării sociale și de reintegrare socială
2. Servicii socio-medicale:
a. ajutor pentru menținerea sau readaptarea capacităților fizice sau intelectuale
b. asigurarea unor programe de ergoterapie
c. sprijin pentru realizarea igienei corporale
3. Servicii medicale:
a. consultații și tratamente în instituții medicale sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizată
b. servicii de îngrijire-infirmerie
c. consultații și îngrijiri stomatologice

comments

comments