full screen background image

Se lansează CELULAR un proiect artistic care implică publicul tânăr

Asociația VAR lansează în cursul acestei luni proiectul CELULAR, un proiect cultural de cercetare, documentare artistică și producție de teatru, menit să implice publicul urban tânăr (20-35 ani) din București și Iași. Cu implicarea a două echipe artistice, a organizațiilor partenere și a unui psiholog, proiectul explorează rolul culturii ca mijloc de exprimare și redefinirea acesteia într-o eră digitalizată.

Gândit ca un joc artistic în rețea, proiectul va lansa un open call (în intervalul 15.06. – 03.07.2023) în care tinerii sunt invitați să selecteze un obiect cu semnificație personală și să trimită o fotografie însoțită de povestea acestuia. În cadrul unei serii de workshop-uri, câte 10 participanți/oraș selectați în urma open call-ului, coordonați de cele două echipe artistice, vor selecta și dezvolta povești pornind de la aceste obiecte. Artiștii și companiile de teatru partenere vor definitiva scenariile și le vor transpune scenic. Cele două spectacole rezultate în urma atelierelor de lucru vor fi prezentate apoi publicului în Iași, București și online. Materialele obținute în acest proces vor alimenta jurnalul CELULAR, publicat și promovat online, pe rețelele de socializare.

 

Obiectele de zi cu zi cu care ne înconjurăm poartă povești, semnificații și simboluri care cuprind toate aspectele vieții noastre.

 

Proiectul urmărește conexiunea fizică și imaginativă pe care o avem cu aceste obiecte, modul în care acestea dialoghează, permițându-ne să ne exprimăm în moduri noi, care nu sunt limitate de mediul digital.

Structura CELULAR unește caracteristici ale teatrului documentar cu forme circulare de comunicare între public și artiști. Prin implicarea tinerilor în procesul de creație, proiectul are potențialul de a oferi artiștilor noi moduri prin care pot (re)stabili relația cu publicul, atât la nivel ”celular”/individual, cât și la nivel macro. Accentul este pus pe dezvoltarea personalităţii, descoperirea şi valorificarea emoțiilor, crearea unei noi rețele artistice bazată pe încredere și colaborare, iar publicul tânăr este invitat să-și recunoască rolul activ ca celule în cadrul organismului mai larg al culturii.

CELULAR este un proiectul cultural organizat de asociația VAR în perioada iunie-octombrie 2023, în parteneriat cu Teatru FiX, Teatrul Bulandratranzit.ro/Iași, Teatrul din StejarFITPTI și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri media: Radio România Cultural, VIVA FM, Zile și Nopți, IQads, București FM, România Pozitivă, B-Critic, Revista Cultura.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

Vă recomandăm să citiți și:

Dan Cociș, unul din elevii din pelicula Liceenii se reîntoarce la muzică

Turnee internaționale de tenis la Iași

comments

comments