full screen background image

Fapte de natură economică cercetate de poliţie

evaziune fiscala     A început urmărirea penală faţă de Adrian R., de 28 ani, din municipiul Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de “delapidare”.

Astfel, la 14 octombrie 2013, suspectul, în calitate de angajat al unei societăţi comerciale din municipiul Rădăuţi, şi-a însuşit suma de 2.758 de lei, proveniți din încasările din ziua precedentă.

Tot ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de Ionela M., de 31 de ani, din comuna Şcheia, pentru săvârşirea  infracţiunii de “înşelăciune”.

În sarcina acesteia s-a reţinut faptul că la 16 iulie 2008, cu intenţie, folosind o adeverinţă de venit falsă, emisă în numele unei societăţi comerciale din Botoşani, a indus în eroare angajaţii unei unităţi bancare din Suceava și a obținut un  credit în sumă de 19.884 de lei.

Ulterior încheierii contractului, a intrat în posesia banilor, pe care i-a cheltuit, neachitând ratele lunare, provocând băncii un prejudiciu în valoare totală de 42.724,98 de lei, din care 19.884 de lei valoarea creditului, restul constituind dobânzi şi penalităţi.

comments

comments




Leave a Reply

avatar