full screen background image

FOTO Protestele profesorilor continuă la Iași

Profesorii ieșeni au protestat și astăzi, 7 iunie, în crentul orașului. Dascălii prezenți în număr mare în fața Prefecturii au scandat și au afișat mesaje prin care își cer drepturile. Conform estimărilor, la manifestare au fost prezenți peste 3.000 de angajați ai sistemului de învățământ. Cei prezenți la fața locului au afișat mesaje care mai de care mai interesante, ironizând clasa politică. Totodată, printre protestatari s-au aflat și foarte mulți copii, unii dintre ei fiind elevi care au venit să-și susțină dascălii.

Profesorii prezenți au luat cuvântul

Mai mulți dascăli care au fost prezenți la protest au luat cuvântul și au vorbit în fața tuturor colegilor. Astfel, aceștia și-au spus nemulțumirile la microfon și au cerut ca drepturile lor să fie respectate. Printre țintele profesorilor s-a numărat și președintele Klaus Iohannis. Profesorii au cerut ca acesta să țină cont de cererile pe care le au și i-au reamintit constant că și el, la rândul lui, a fost dascăl.

Protestele continuă în această săptămână

Reprezentanții USLIP Iași au anunțat că protestele nu se vor opri. Astfel, cadrele didactice nu au de gând să suspende greva până când cererile nu le vor fi luate în serios. Totodată, liderii sindicali au anunțat că vor avea loc proteste în fiecare zi a acestei săptămâni. Astfel, următorul protest va fi organizat pe data de 8 iunie, tot în fața Prefecturii din Iași. Conform statisticilor, peste 8000 de dascăli ieșeni sunt în grevă în această perioadă. Reamintim că dacă conflictul dintre Guvern și profesori nu se rezolvă, organizarea examenelor naționale este pusă în pericol.

Citește și:

https://vivafm.ro/2023/05/31/scoala-a-viitorul-in-comuna-miroslava/

https://vivafm.ro/2023/05/31/prime-iasi-organizeaza-prima-editie-a-proiectului-faced-to-face/

comments

comments